În penultima zi de octombrie Clubul Fotografilor Iași a organizat o tură foto la Lacul Cuejdel, cel mai mare lac de baraj natural din România situat în Munții Stânișoarei. Format în urma unor alunecări de teren între anii 1978-1991, lacul are o notă aparte dată de contrastul dintre pădurea care îl împrejmuiește și trunchiurile de copaci uscate, ca martori tăcuți ai fostei așezări, care străpung din loc în loc întinderea liniștită apei.
Lacul este de câțiva ani o provocare nu doar pentru fotografi, ci pentru toți iubitorii de natură, împrejurimile fiind la fel de îmbietoare prin pădurile de foioase și conifere mai ales când sunt îmbrăcate de octombrie în culori de toamnă. Fotografia de natură înseamnă uneori să te trezești (cam prea) devreme, dar ora prea matinală a fost compensată de bucuria de a fi în natură într-o atmosferă de grup care a permis nu doar împărtășirea cadrelor realizate ci și a diverselor date tehnice legate de fotografie.
A fost o tură plină de peripeții și provocări nu doar fotografice, care ne fac să ne gândim deja la următoarea ieșire. Și pentru că vorbim despre fotografie, probabil cel mai bine povestesc imaginile, pe care vă invităm să le urmăriți, într-o mică excursie vizuală în care veți fi ghidați de curiozitatea și emoția celor care au prins în câteva cadre o mică parte din atmosfera pe care Lacul Cuejdel ne-o dăruiește cu generozitate.
Fotografi: Catalina Neculau, Cebanu Ghenadie, Creanga Neculai, Cristi Ţibu, Cristi Vidrașcu, Ioana Cozma, Mihaela Ajitariti, Mona Lisa Solescu
Text: Catalina Neculau