Seară de marți la Clubul Fotografilor, în Copou…
După întrevederea publică din seara asta, am plecat cu un gând. L-am comemorat pe colegul nostru Constantin Ciobanu care de curând – în termeni lumești spus – a ajuns la capătul vieții pământești iar Tudor Mazilu ne-a dus cu imaginile sale într-o călătorie fantastică până în Antarctica, ”La capătul lumii”. A fost o seară a „capetelor” dar am plecat cu puternicul sentiment că, de fapt, nu există nici un capăt, nu există final. Doar timpul și spațiul lumesc au capete. Raportat la infinitul Universului, ce înseamnă anii unui om? Un fir de nisip. Ce înseamnă viața unui om? Totul. Nu anii lui Constantin au contat, ci viața sa și felul în care a ales să-și lase sufletul să vibreze, să caute frumosul și să se/să ne bucure cu frumos. Fotografii, trăiri, idei, frământări, încurajări, proiecte, expoziții în Iași și în alte colțuri ale țării, călătorii, locuri, oameni… Neobosit într-ale fotografiei și cu o activitate intensă în Clubul Fotografilor Iași, Constantin Ciobanu a dăruit și a scris cu pasiune, cu lumina care va dăinui în fiecare din cei care l-au cunoscut. Călătoria lui Constantin merge mai departe, în lumi nevăzute…
Deși geografic Antarctica, tărâmul ghețurilor este la capătul lumii, imaginile lui Tudor nu mi-au lăsat impresia de capăt, de limită, ci mai degrabă de început… de început de viață… datorită faunei dar și apei. În singurul loc de pe Pământ care nu aparține nimănui, viața începe și curge firesc, natural pentru colonii numeroase și diferite specii de pinguini, de foci, de balene și păsări. Acolo, în zgomotul valurilor, stâncile și banchizele sunt teritoriile afecțiunii și ale gingășiei în familiile de pinguini și foci cu pui, sunt locul de joacă sau de ceartă al puilor, de cooperare și conflict între adulți sau al somnului leneș al leilor de mare. Ghețurile pe cât de mărețe, pe atât de inospitaliere sunt una din marile surse de apă ale Pământului iar apa nu poate fi sursa unui ”capăt”, ci însăși sursa vieții. Antarctica din fotografiile lui Tudor e sursa vieții. Pământul se adapă, își ia viață din țara care nu aparține nimănui ca să susțină însăși viața.
În seara aceasta, în Copou, prin imagini, prin tăceri apăsătoare sau pline de uimire, prin rememorări și replici haioase, am celebrat viața în toate formele iar nu capătul ei.
Mulțumim și drum lin, Constantin! Fotografia ta e vie!
Tudor, mulțumim! În seara asta, am simțit o ușoară briză de Antarctica! Felicitări și călătorii la fel de pline de viață!
Text: Mihaela Burlacu, Clubul Fotografilor Iași
Prezentare expoziție:
Fotografii vernisaj:
