Vizita făcută anul trecut (1 – 2 aprilie) la Odessa, ne-a convins că trebuie sa revenim cu orice ocazie în Ucraina. Astfel zis, vineri 4 mai 2018, cinci membri ai Clubului Fotografilor Iași (Cebanu Ghenadie, Florin Aioanei, Ionuț Rebegea, Cristi Vidrașcu și Mihaela Ajităriți), împreuna cu alţi trei prieteni (Sorina Haraga, Nicolai Baidan şi Mihai Smolenschi), au pornit spre Liov. Liov în română, Lviv în ucrainieană, Lvov în rusă, Lwow în poloneză, Lemberg în germană, reprezintă, se spune, cel mai vestic oraș din est sau cel mai estic oraș din vest. Cu o istorie zbuciumată, de-a lungul vremii, polonez austriac, ucrainean şi sovietic – Liov e un amestec de Cracovia, Viena şi Praga, sub un strat de praf sovietic. Explozia de buticuri şi prăvălioare pestriţe, cu mărfuri imprevizibile, comerţul stradal abundent şi preţurile minuscule ne amintesc, pe de altă parte, de anii ’90; iar anii 2000 sunt prezenţi prin faptul că nu lipsesc mall-urile, marile mărci şi firme, restaurantele internaţionale, renovările masive şi speranţele de integrare europeană. Locuitorii oraşului lasă o impresie calmă şi civilizată, la nivel de trafic auto, cel puţin: maşinile opresc la trecerile de pietoni şi nu se aud claxoane isterice. În acestă perioadă, Liov-ul sărbătorește zilele orașului. Cu ocazia acestor zile foarte multă lume se plimba pe stradă în culori naționale sau în cămăși și tricouri cu motive tradiționale.
Concepte de restaurante interesante
Excursia pietonală am început-o în fața Teatrului de Operă pe Bulevardul Svobody. O clădire impunătoare care datează încă din anul 1897, ce acum poartă numele Solomiya Krushelnytska. Cică arhitectorul a ales un loc mlăștinos pentru a construi teatrul și în primul an, după ce a fost finisat, s-a înfundat în pământ vreo 50 cm. Arhitectorul Zygmunt Gorgolewski n-a putut face față situație și a murit sărmanul de supărare, nu știa el că teatrul lui va sta mândru și semeț peste suta de ani. Și mai stă. Mai departe ne-am dus în inima târgului de odinioară, Piața Rynok, acolo unde fierbe adevărata viață lioveană. Acolo unde mustește istoria și fiecare clădire are atâtea legende de spus că îţi trebuie o săptămână să stai prin Liov ca să le dai de capăt. Adevăratele povești de fapt sunt în clădirile de pe margine, care pe vremuri au aparținut celor mai bogați oameni din oraș. Curios faptul că-ți dădeai seama de bogăția omului după numărul de ferestre care are fațada. Dacă erau trei ferestre, atunci omul era foarte bogat iar dacă patru ferestre, atunci era vorba de bogății de neimaginat. Foarte atrăgătoare este casa neagră care datează încă din anii 1588. În stil renascentist, deosebită prin faptul că s-a oxidat vopseaua și așa a ajuns să fie neagră. În Liov, printre altele am descoperit niște concepte de restaurante extrem de simpatice și interesante. Crama „Kryjivka“ din Rynok, piaţa centrală a Liovului, spune o astfel de poveste: Crama subterană e păzită de un gardian cu mitralieră butaforică, în spatele unei uşi cu vizetă. Dacă baţi, vizeta se deschide şi un chip bărbos şi stacojiu, de Sfântul Petru abţiguit, îţi strigă „Slava Ukraini!” (Glorie Ucrainei!). Dacă ştii parola, şi anume Heroyam slava! (Slavă eroilor ei!), eşti lăsat înăuntru. Labirintul subteran e patrulat în permanenţă de indivizi în uniforme paramilitare. Printre ei aleargă nestingherite chelneriţe tinere cu halbe de bere, votci şi platouri cu gustări. De câteva ori pe seară sună alarma; luminile se sting şi are loc „razia“. Printre cele vizitate se află și un muzeu al berii. Berea produsa la Lvov este recunoscută pentru calitatea ei la nivel internaţional. Unul dintre cele mai frumoase răsărituri le-am admirat un pic mai departe de centrul oraşului pe un deal în mijlocul unui parc, High Castle. Aici am găsit rămășițele unei foste așezări fortificate. Accesul se face pe o scară și un drum pietruit care duce până sus, unde găsim o uriaşă giruetă şi steagul Ucrainei fluturând în vânt. Au fost patru zile pline, în care am mai vizitat și Biserica Dominicană, Biserica Armeană, universitatea, fabrica de ciocolată și parcurile din împrejurimi. Am plecat cu un ușor regret, cu multe fotografii dar și cu promisiunea că vom mai repeta această tură foto și cu altă ocazie. (Text: Mihaela Ajităriţi)