Luminile la casele din Lungani-Voineşti erau aprinse astăzi (31 martie 2017) la ora 6:20 când, împreună cu Mihaela Ajităriţi, Vlad Colotilă şi Florin Aioanei, am ajuns în acest sătuc. Câinii au început să latre după ce ne-am oprit în marginea localităţii în dreptul unui mic lac. Am aflat că se poate pescui gratuit, doar scăldatul fiind interzis. Pe când încă aşteptam ca primele raze ale soarelui să apară, o localnică ne-a întâmpinat întrebând dacă am „sunat” la poartă. Era sătulă de treabă pentru că s-a trezit la ora 4 dimineaţa. Ne-a povestit că are câteva vaci şi câţiva porci pe care îi creşte pentru a-şi întreţine familia, o parte din copii fiind plecaţi în străinătate. În vreo zece minute, mi-a spus câteva din greutăţile pe care le înfruntă, dar şi despre cât de frumos e vara la Lungani. Urcând spre culmile celui mai înalt deal din sat, ne-am oprit pentru câteva secunde. Din depărtare se auzeau clopotele unei biserici, în liniştea şi adierea de vânt a sfârşitului de primăvară. Am păşit peste iarba fragedă abia încolţită după iarna destul de bogată în zăpadă. Am ajuns în vârf, unde am aşteptat ca razele soarelui să apară de dincolo de nori. Doar câteva fire roşii am reuşit să surprindem, după care am ajuns în curtea bisericii parohiale. Din clopotniţă, parcă printr-o minune, am observat cum lumina a străpuns norii cenuşii căzând perpendicular. Ne-au atras atenţia copacii înfloriţi, pe care i-am fotografiat din mai multe unghiuri. Puţin înainte de ora 8:00, ne-am întors în oraşul aglomerat şi zgomotos. Tura foto de la Lungani a arătat încă o dată că prietenia în jurul pasiunii pentru fotografie poate avea roade frumoase, chiar dacă acestea se culeg de obicei toamna. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)