“Nu plânge , Anăăă
Că zorile se varsă
În Ceahlău mă simt acasăăăă
N-am cărat de mult o plasă…
Nu plânge , Ană
Că munții nu te lasăăăă… “
(adaptare spontan-montană de Mihaela Burlacu)
Întărâtaţi de fotografiile şi poveştile colegilor montaniarzi, mulţi membri ai clubului şi-au manifestat pofta de a gusta din plăcerea ce ţi-o oferă o tură adevarată la munte. Ceahlăul ne aştepta cuminte de ceva vreme să ne hotărâm să-l “cucerim”. Aşa că, încurajaţi de colega noastra Mihaela Burlacu, am început pregătirile. Cel mai important, după entuziasm, e echipamentul: rucsac, parazăpezi, haine călduroase şi bocanci de nădejde. De ajutor, dar nu obligatorii, au fost beţele de tură şi sistemul anti-alunecare. Aparatele de fotografiat nu le mai menţionez, că doar nu plecăm niciodată de acasă fără ele, cu atât mai puţin în excursie. Şi-au anunţat participarea cu bucurie Cristina Boengiu, Mihaela Burlacu, Romică Horhotă, Larisa Maxim, Dorin Mocanu, Anamaria Oanea, Ionuţ Rebegea, Sorin Untu si Cristian Vidrascu.
Deşi părea că vremea nu ţine cu noi, asta nu ne-a împiedicat ca sâmbătă dimineaţa să ne suim în maşini împreună cu câţiva prieteni şi o chitară şi să pornim spre destinaţia stabilită: Izvorul Muntelui. Speram cu toţii să prindem câteva fotografii de peisaj spectaculoase şi visam la un cer albastru, la o zăpadă ca spuma laptelui şi o bine meritată cană cu vin fiert la Dochia. Nu a fost să fie de data asta. Norii ne lăsau doar câte o fereastră spre stâncile înalte şi umede şi apoi o închideau. Din când în când câte o ploaie de zăpadă cădea în bătaia unor raze de soare ce străbăteau pădurea. Caprele negre ne supravegheau de pe Stânca Faraonului. Decorul era unul de iarnă autentică, cu copaci înalţi acoperiţi de chiciură şi brăduţi cu căciuli groase de zăpadă. Urcuşul a fost când mai uşor când mai greu. Jnepenii ne-au întins capcane şi ne-au pus la încercare voinţa. Dar tot cântând, mâncând zăpadă şi numărând paşi, am ajuns toţi teferi la cabană. Seara s-a lăsat cu cântece şi voie bună încurajăndu-i şi pe ceilalţi oaspeţi ai cabanei să-şi dea drumul la glasuri. Chitara nu a fost cărată degeaba şi am descoperit că nu ne pricepem doar la fotografiat. Ciorba caldă, ceaiul, vinul fiert şi alte licori, ne-au hidratat trupurile obosite şi gâtlejurile uscate.
Greu ne-am mai dat duşi a doua zi de la călduroasa Dochie, mai ales că ceaţa nu ne-a lăsat să vedem nici răsăritul. Dar ne-am echipat şi, după ce ne-a făcut Sorin clasica poză de grup, am luat-o la vale pe banda albastra spre maşini şi apoi spre Iaşi.
Nu am fost supăraţi, ba dimpotrivă. A fost o tură adevărată de iarnă, cu mai puţine fotografii dar cu o experientă frumoasă ce o vom tot povesti, cel puţin până la următoarea.
Chiar dacă Ceahlăul nu ne-a lăsat să-i admirăm toate frumuseţile din prima, noi am promis că ne vom reîntoarce, anotimp de anotimp, să-l vizităm! (Anamaria Oanea)