
Ziua copiilor nu poate fi sărbătorită decât alături de copii. Prin urmare, 1 iunie a oferit prin Școala Gimnazială și Primăria din Bălțați alături de Casa de Cultură Mihai Ursachi un moment în care copilăria a fost exprimată prin cântec, dans și voie bună. Atmosfera a fost însuflețită de cei de pe scena amplasată în Parcul Copou în apropiere de teiul lui Mihai Eminescu prin dansuri, piese de muzică populară și ușoară în interpretarea copiilor entuziaști. Am fost, de asemenea, transportați în lumea lui Caragiale prin inconfundabilul domn Goe, rămas și de această data fără pălărie și fără bilet, spre disperarea lui mam’mare și a mamiței și spre deliciul publicului de toate vârstele. Soarele a strălucit într-o lume minunată oferită de copii mici și mari care ne-au amintit cât de inocentă și frumoasă poate fi clipa. A fost un prilej pentru cei care ne simțim prea mult adulți , uneori, să ne reamintim cât este de important să ne bucurăm și sa ne exprimăm bucuria, trăind într-o lume a vieții care are sens prin zâmbetul copilăriei.
Clubul Fotografilor Iași a făcut o surpriză copiilor care au urcat pe scenă, oferindu-le pe hârtie, fotografii din momentele artistice, pe care cei mici le-au primit cu bucurie.




Mai multe fotografii aici: https://1drv.ms/u/s!AmDW6PNCPxDxgZx2P8zitu122GjRwA?e=fFm2Gl
Text: Catalina Neculau,
Fotografi: Catalina Neculau, Ilona Corfu, Mihaela Ajitariti.
La imprimantă: Cebanu Ghenadie
1 Iunie 2022