Fotografi ieşeni la Carnavalul Umorului – ”Iumorina” din Odessa
Clubul Fotografilor Iaşi a fost prezent pe 1 aprilie 2017 la Carnavalul Umorului – ”Iumorina” din Odessa, Ucraina. În cadrul turei foto s-au mai realizat imagini la malul Mării Negre şi la Cetatea Albă.
Timp de două zile (1-2 aprilie 2017), şapte membri ai Clubului Fotografilor Iaşi au mers într-o tură foto în Ucraina, la Odessa, cu prilejul organizării Carnavalului Umorului – ”Iumorina”. Au răspuns aşadar invitaţiei colegului nostru Ghenadie Cebanu următorii membri ai clubului: Mihaela Ajităriţi, Mirela Grosu, Cătălina Neculau, Claudiu Bîrliba, Ionuţ Rebegea şi Constantin Ciofu. Au mai fost alături câţiva pasionaţi de fotografie, prieteni şi colegi ai organizatorului turei foto, dar şi un câine (dotat cu paşaport). Ne-am pornit din Iaşi în noaptea de vineri, 31 martie, spre sâmbătă, 1 aprilie, mai întâi spre Vama Albiţa, unde am trecut cu bine. Am ajuns apoi în Vama Tudora, unul dintre punctele vamale moldo-ucrainene, iar de aici ne-am îndreptat spre malul Mării Negre. Am surprins atmosfera de dinaintea începerii sezonului estival şi am realizat câteva cadre. Cel mai mare stres pe drumurile până la Odessa a fost cauzat de gropile din asfalt, adevărate cratere, pe care cele trei maşini în care ne-am aflat le-au evitat de cele mai multe ori în ultima secundă. Am ajuns cu bine în Odessa, iar după ce am trecut pe la schimbul valutar pentru a cumpăra grivne (moneda naţională a Ucrainei), am mers să luăm prânzul. După aproape o oră, am plecat spre Bulevardul Deribasovskaya, cel mai lung din oraş, unde a avut loc parada carnavalului, organizat pentru cel de-al 41-lea an. Sute de fotografi se aflau printre cei înscrişi să defileze, din peisaj nelipsind voia bună, muzica, zgomotul, personaje care de care mai haioase din filme sau desene animate, s.a. În centrul oraşului era plin de lume, printre participanţi aflându-se oameni de diferite naţionalităţi din mai multe colţuri ale lumii. Am continuat să fotografiem oraşul, autobuzele vechi şi mici, clădirile, catedrala ortodoxă, portul, s.a. Seara, târziu, ne-am retras la hotel, după ce ne-am căutat unii pe alţii prin mulţime. În dimineaţa zilei de duminică, 2 aprilie, am mers în imensa catedrala ortodoxă din Odessa, iar următorul punct a fost Cetatea Albă. În drumul spre Iaşi, ne-am oprit la porţile oraşului Chişinău, şi „La Plăcinte”, unde s-a luat cina. Mulţumim colegului nostru Ghenadie Cebanu pentru iniţiativă, pentru răbdare şi pentru modul cum s-a implicat în organizarea turei foto.
Mirela Grosu: „Tura fotografică de la Odessa mi-a oferit inspiraţie prin arhitectura clădirilor vechi în antiteza cu cele noi, am trăit două zile în altă epocă, una în care am simţit că am călătorit în timp, într-un trecut pe care nu l-am trăit dar pe care l-am imortalizat în imagini şi care m-a impresionat atât de mult. Pot spune că toate locaţiile pe care le-am văzut au fost atât de diferite între ele, diferite de ceea ce văd zilnic în oraşul în care locuiesc, diferite şi unice prin fiecare detaliu ce mi l-au oferit privirii. Marea mi-a oferit sentimentul de libertate, încredere şi loialitate, oraşul prin tot ceea ce are de arătat mi-a trezit sentimente de linişte, durabilitate şi putere. Mă consider fericită că am avut ocazia să particip la această tură fotografică şi mulţumesc colegilor care au făcut-o să fie de neuitat”. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)
Jurizare de concurs foto la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” din Iaşi
La Şcoala „Ion Creangă” din Iaşi a avut loc vineri, 31 martie 2017, jurizarea lucrărilor concursului de fotografie din cadrul Proiectului Educaţional Naţional „Bulgăre de humă”. Competiţia a fost organizată de şcoala amintită, alături de Clubul Fotografilor Iaşi, în calitate de partener. La cele două teme, insiprate din opera scriitorului Ion Creangă („Valori în lumea satului românesc oglindite în imagini” şi „Pe urmele marelui povestitor Ion Creangă”), s-au înscris 38 de copii din toată ţara. Din juriu au făcut parte Florin Aioanei, membru în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi (preşedinte), şi Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi. Un sprijin deosebit de important în evaluarea lucrărilor au depus prof. Grațiela Veronica Prodan şi prof. înv. primar Mihaela Hitruc, coordonatorii proiectului. În urma jurizării, 20 de elevi din clasele I-VIII au fost desemnaţi câştigători, aceştia urmând să primească câte o diplomă. S-au acordat premiile I, II şi III, dar şi menţiuni. În perioada 21 februarie – 31 martie 2017, patru membri ai Clubului Fotografilor Iaşi (Carneci Andarache Odetta Marilena, Beatrice Constantinescu, Mihaela Ajităriţi şi Constantin Ciofu) au ţinut la Şcoala „Ion Creangă” şi la Şcoala „Petru Poni” un curs de fotografie adresat tinerilor înscrişi în concurs.
„Răsărit” de iarbă în Lungani
Luminile la casele din Lungani-Voineşti erau aprinse astăzi (31 martie 2017) la ora 6:20 când, împreună cu Mihaela Ajităriţi, Vlad Colotilă şi Florin Aioanei, am ajuns în acest sătuc. Câinii au început să latre după ce ne-am oprit în marginea localităţii în dreptul unui mic lac. Am aflat că se poate pescui gratuit, doar scăldatul fiind interzis. Pe când încă aşteptam ca primele raze ale soarelui să apară, o localnică ne-a întâmpinat întrebând dacă am „sunat” la poartă. Era sătulă de treabă pentru că s-a trezit la ora 4 dimineaţa. Ne-a povestit că are câteva vaci şi câţiva porci pe care îi creşte pentru a-şi întreţine familia, o parte din copii fiind plecaţi în străinătate. În vreo zece minute, mi-a spus câteva din greutăţile pe care le înfruntă, dar şi despre cât de frumos e vara la Lungani. Urcând spre culmile celui mai înalt deal din sat, ne-am oprit pentru câteva secunde. Din depărtare se auzeau clopotele unei biserici, în liniştea şi adierea de vânt a sfârşitului de primăvară. Am păşit peste iarba fragedă abia încolţită după iarna destul de bogată în zăpadă. Am ajuns în vârf, unde am aşteptat ca razele soarelui să apară de dincolo de nori. Doar câteva fire roşii am reuşit să surprindem, după care am ajuns în curtea bisericii parohiale. Din clopotniţă, parcă printr-o minune, am observat cum lumina a străpuns norii cenuşii căzând perpendicular. Ne-au atras atenţia copacii înfloriţi, pe care i-am fotografiat din mai multe unghiuri. Puţin înainte de ora 8:00, ne-am întors în oraşul aglomerat şi zgomotos. Tura foto de la Lungani a arătat încă o dată că prietenia în jurul pasiunii pentru fotografie poate avea roade frumoase, chiar dacă acestea se culeg de obicei toamna. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)
“O ieşire plăcută”, la Frăsuleni
Cinci membri ai Clubului Fotografilor Iaşi au participat miercuri 29 martie 2017 la o tură fotografică în satul Frăsuleni judeţul Iaşi, organizată de Constantin Ciofu. La invitaţia lui au raspuns afirmativ patru membri: Alexandru Pohaţă, Florin Aioanei, Mirela Grosu şi Gheorghiţă Nemţanu. După vizitarea şi fotografierea parohiei, situată la aproximativ 35 km de judetul Iaşi, am participat la Slujba Canonului. Fotografia, indiferent de ramura sa, trebuie să transmită o stare, un sentiment, o trăire, să facă privitorul să simtă ca şi cum ar fi prezent acolo, în fotografie. Cadrele noastre surprind viaţa, împrejurimile satului Frăsuleni, frumuseţea locului care provoacă la noi interpretări, duc cu gândul la dorinţa de căutare, la faptul că ceva misterios se află la câţiva paşi de tine.
Gheorghiţă Nemţanu: “O tură foto scurtă, dar frumoasă. A meritat din plin deconectarea de cotidian după o zi de muncă. Împreună cu câţiva oameni, super faini, am reuşit să facem o ieşire plăcută“.
Pentru că în fotografie lumina este cea mai importantă, putem spune că ne-am bucurat de lumina fantastică a unei după-amiezi de primăvară şi de culorile apusului de soare pe care l-am surprins din Popricani. Spiritul şi buna dispoziţia unor persoane ce împart aceeaşi pasiune nu se poate descrie în cuvinte, fiecare dintre noi avem ceva unic de spus, de arătat, de exprimat, suntem recunoscători pentru fiecare moment petrecut împreună, viaţa nu se măsoara în ani ci în momente de bucurie şi împlinire. Fotografia este mijlocul prin care noi transmitem aceste sentimente de bucurie şi recunoştinţă. Imaginile noastre nu au nevoie de explicaţii, ele putând fi analizate de fiecare prin prisma propriilor trăiri şi experienţe dobândite de–a lungul timpului. (Mirela Grosu)
O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu, ediţia a XXX-a
Luni, 3 aprilie 2017, de la ora 18,
începe
O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu
(a XXX-a ediţie).
Înscrierile se pot face de luni până vineri, între orele 9 şi 14,
la sediul Casei de Cultură „Mihai Ursachi”
(Iaşi, b-dul „Carol I”, Parcul Copou; tel.: 0232-26.75.47).
Pentru 40 de ore, fiecare participant(ă) trebuie să achite,
în total, numai 100 (o sută) lei.
Detalii în:
http://dan-mititelu.ro/teme
Tură foto în satul Curagău-Comarna, judeţul Iaşi
Clubul Fotografilor Iaşi a organizat miercuri, 22 martie 2017, o tură foto în satul Curagău, comuna Comarna, judeţul Iaşi. Cei trei membri au clubului, ce s-au înscris în „activitate”, au ajuns mai întâi la biserica parohială din sat unde au realizat câteva cadre. Locaşul se află în construcţie, comunitatea de aici străduindu-se să depună toate eforturile pentru edificarea bisericii. Am ajuns apoi la şcoala din sat, unde se oficiază în prezent slujbele religioase. În încăperea de câţiva metri pătraţi am asistat la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, o slujbă ce se slujeşte doar în perioada Postului Mare. Părintele paroh Dragoş Bălinişteanu ne-a spus câteva cuvinte despre satul ce cuprinde doar 37 de familii şi despre greutăţile pe care le întâmpină în activitatea pastorală dar şi despre oamenii credincioşi şi buni din aceste locuri. S-au cutreierat câteva uliţe din sat şi s-au realizat fotografii copiilor adunaţi în curtea şcolii. Apusul de soare l-am prins între viile de pe un deal din satul Tomeşti, iar de puţina lumină ce a mai rămas ne-am folosit pentru a fotografia Mănăstirea Vlădiceni şi împrejurimile. A fost o tură foto spontană dar cu suficiente cadre care să ne mulţumească. Următoarea tură foto în comuna Comarna va avea loc în luna aprilie 2017, când vor înflori cireşii. (Constantin Ciofu)
Întrevederea privată din luna martie a Clubului Fotografilor Iaşi
În Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi a avut loc marţi, 21 martie 2017, întrevederea privată a Clubului Fotografilor Iaşi.
Pentru început, Dorin Mocanu a prezentat portofoliul de fotografii realizate în ultimul an de zile. În acelaşi timp, Dorin Mocanu a arătat albumul său de fotografie care cuprinde imagini artistice în periplul său din ţară şi străinătate. A urmat prezentarea portofoliului lui Bogdan Cernea, ce a cuprins cadre surprinse cu precădere în vacanţe. Membrii clubului au aflat cu această ocazie că Bogdan Cernea a folosit telefonul pentru a realiza fotografiile expuse, aceasta pentru că de cele mai multe ori i-a fost mai comod să folosească un astfel de dispozitiv pentru a surprinde cadrele ce i-au atras atenţia. După o scurtă prezentare a desingn-ului siteului Clubului Fotografilor Iaşi, s-a amintit de implicarea importantă a lui Florin Aioanei în construcţia acestei pagini de internet.
Vlad Colotilă a amintit de trei expoziţii de fotografie colective programate în 2016 în Galeria „Labirint”, iar pentru perioadele expoziţionale din 2018 de la Galeria de artă „La Gard” s-au propus patru teme. Ghenadie Cebanu a propus pentru întrevederea privată de luna viitoare (25 aprilie 2017) un mic proiect fotografic.
În ultima parte a serii, Marius Gerber, şef de tură la Societatea Naţională de Comunicaţii, Sucursala Iaşi, şi aeromodelist la Aeroclubul Iaşi, pasionat de fotografia aeriană, a prezentat portofoliul său, dar şi câteva clipuri video. De asemenea, a făcut o demonstraţie cu drona pe care şi-a confecţionat-o singur, răspunzând întrebărilor venite din partea membrilor. Mulţumim colegului Radu Stoica pentru că l-a invitat alături de noi pe Marius Gerber.
Mulţumim Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi pentru găzduirea evenimentului!
Următorul eveniment al Clubului Fotografilor Iaşi va avea loc marţi, 4 aprilie 2017, când se va organiza Întrevederea publică.
Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi
Tură foto în Grădina Botanică cu peisaje geroase și cu inimile calde
Într-o zi de plină iarnă (la -16 grade Celsius), mai exact sâmbătă, 11 februarie, în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași, cinci membri ai Clubului Fotografilor Iași au participat la o tură foto, unică, așa cum sunt toate reunirile de acest tip. Astfel, Carmen-Laura Băjenaru, Ana-Maria Lopatnic (membră aspirantă), Beatrice Constantinescu (organizatoarea turei), Nicu Apostu și Florin Aioanei au pornit în a descoperi alte subiecte iernatice atât ce țin de peisajul exterior, cât și subiecte ce țin de interior. Prima oprire a fost la expoziția de azalee și camelii, unde am fost întâmpinați de expoziția dedicată inimii tot din cadrul Grădinii Botanice. Următoarea oprire a fost la lacul ce aparține de acest teritoriu verde, unde am surprins imagini inedite impregnate de albul zăpezii, dar, în aceeași măsură, la îndemnul dragii noastre colege, Carmen-Laura Băjenaru, am explorat din curiozitate și împrejurimile zonei, pentru a găsi noi locuri și pentru a ne îmbogăți perspectivele. Nu ne-au lipsit zâmbetele, voia bună și împărtășirea de idei. Clubul Fotografilor Iași își va continua activitatea și în ce privește turele foto în perioada imediat următoare. Mai jos sunt câteva cadre surprinse de oameni pasionați pe care gradele marcate cu minus nu i-a împiedicat să vadă frumusețea iernii. (text: Beatrice Constantinescu)
Expoziţiile „Hopa Mitică” şi „AN 2016”, vernisate la Iaşi
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi şi Clubul Fotografilor Iaşi au organizat aseară două expoziţii de fotografie: „Hopa Mitică”, semnată de Claudiu Bîrliba şi „AN 2016”. Prima expoziţie se află în Galeria de artă „La Gard din Parcul Copou, iar cea de-a doua este expusă în Galeria „Labirint” al Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi a găzduit aseară două vernisaje de fotografie. Evenimentele au fost organizate de Clubul Fotografilor Iaşi.
Prima expoziţie, „Hopa Mitică” este semnată de Claudiu Bîrliba. În deschiderea vernisajului, Ionuţ Rebegea, moderatorul întâlnirii l-a prezentat în câteva cuvinte pe Claudiu Bîrliba. În cele 17 lucrări, sunt reprezentate legături dintre pământ și oameni, sentimente, trăiri și povești de o secundă, după cum a menţionat Claudiu Bîrliba, autorul expoziţiei. Matei Bîrliba a încântat auditoriul în cadrul vernisajului cu câteva piese muzicale compoziţie proprie. A urmat vernisajul expoziţiei de fotografie colective AN 2016, semnată de 37 de mebri ai Clubului Fotografilor Iaşi. Despre lucrările expuse a vorbit profesorul Ioan Răducea, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, membru în cadrul clubului. Profesorul Ioan Răducea a vorbit în continuare şi despre Albumul AN 2016, realizat de Florin Aioanei. Florin Aioanei, organizatorul expoziţiei a amintit de fotografiile reunite în AN 2016. La finalul evenimentului, cei prezenţi au primit în dar câte o fotografie din cele două expoziţii vernisate. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)











