O iniţiere în fotografie cu Dan Mititelu, a XXXI-a ediţie
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
vă invită să începeţi
luni, 3 iulie 2017, de la ora 18,
O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu
(a XXXI-a ediţie).
Se organizează 20 de întâlniri de câte două ore, în fiecare zi de luni şi joi, între orele 18 şi 20.
Pentru cele 40 de ore, fiecare participant(ă) trebuie să achite, în total, numai 150 (o sută cincizeci) de lei.
Înscrierile se fac luni, 3 iulie 2017, între orele 20.00 şi 20.30 – imediat după prima întâlnire! –
la sediul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” (Iaşi, b-dul „Carol I”, Parcul Copou, tel.: 0232-26.75.47).
Prelegerile sunt ilustrate cu peste 1.000 de planşe tehnice şi lucrări ale unor fotografi români şi străini.
Pentru nehotărâte şi nehotărâţi, intrarea este liberă doar la prima întâlnire a (par)cursului fotografic.
Expoziția de fotografie „Elementele Naturii”, la Ateneul din Iaşi
Ateneul din Iași vă invită miercuri, 17 mai 2017, de la ora 19.00, să paticipați, alături de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia a României la inaugurarea expoziției personale de fotografie „Elementele Naturii”, ce va avea loc în Galeria Regală de Artă.
La eveniment vor participa Alteța Sa Regală Principesa Sofia, domnul primar al municipiului Iași Mihai Chirica și domnul manager Andrei Apreotesei.
Expoziţia cuprinde 50 de peisaje fotografice realizate de Principesa Sofia, în Franţa, în Bretania, în ultimii doi ani, prin care Alteţa Sa Regală dezvăluie frumuseţea naturii. Principesa Sofia a realizat de-a lungul timpului o serie de peisaje fotografice, creații care atestă talentul și măiestria sa.
De asemenea, cu aceeaşi ocazie, va avea loc lansarea colecției de 36 de fotografii de artă „Ultramarine”, sub formă de cărți poștale, care poartă semnătura Principesei Sofia, apărută la Curtea Veche Publishing. Fotografiile au fost realizate de Principesa Sofia în Bretania și au ca temă, în principal, oceanul.
Expoziția „Elementele Naturii” va putea fi vizitată, în Galeria Regală de Artă , în perioada 17 mai – 26 iunie 2017, în orele de program ale Ateneului din Iași.
Galeria Regală de Artă este un spațiu recondiționat și utilat special pentru această ocazie, care se întinde pe 4 nivele și este principala cale de acces către majoritatea spațiilor de jos, artistice, administrative.
Galeria Regală de Artă face legătura dintre Foaierul Mare și Terasa Acoperiș.
Alteța Sa Regală Principesa Sofia este cea de-a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana ai României. S-a născut la Atena, în Grecia, la 29 octombrie 1957. A studiat în Elveţia şi Marea Britanie, apoi, în Statele Unite, a urmat cursuri de Arte Frumoase la University North Carolina, Ashevillle, şi de design grafic şi fotografie la Corcoran College of Art and Design din Washington, DC. O lungă perioadă, Principesa Sofia a lucrat şi a expus, cu succes, lucrări de artă, pe ambele maluri ale Atlanticului. În prezent, Principesa Sofia locuieşte în Franţa, împreună cu fiica sa, Elisabeta-Maria
Intrarea este liberă.

Clubul Fotografilor Iaşi, partener într-un concurs de creaţie
Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu“ din Iaşi a organizat joi, 11 mai 2017, ultima etapă a concursului naţional de folclor şi tradiţii „Raze de lumină şi har, din inima mea către inima ta“. Acesta a ajuns la cea de-a treia ediţie şi s-a bucurat de participarea cu lucrări a copiilor din mai multe părţi ale ţării. Pe lângă creaţiile copiilor, a fost organizată o mică expoziţie de fotografie cu imagini de la ediţia precedentă a concursului. Despre importanţa fotografiei documentare în general dar mai ales într-o instituţie a vorbit Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi: „Este de apreciat iniţiativa părintelui Andrei Mocanu, unul dintre coordonatorii concursului, de a realiza o expoziţie de fotografie în cadrul acestui eveniment. Din păcate, fotografia se printează din ce în ce mai puţin, astfel că există pericolul ca amintirile noastre să se piardă odată cu trecerea timpului. Dispozitivele pe care stocăm imagini sunt accesibile oricui. Fotografiile se pierd de cele mai multe ori pentru că nu mai este la modă să trimitem imaginile la un laborator foto. Am acceptat invitaţia la acest concurs tocmai pentru a trage un semnal în ceea ce priveşte fotografia. Finalitatea acesteia trebuie să fie pe hârtia fotografică”, a spus Constantin Ciofu, care a oferit Şcolii Gimnaziale Speciale „Constantin Păunescu“ trei albume de fotografie realizate de Clubul Fotografilor Iaşi.
Proiectul „Raze de lumină şi har din inima mea către inima ta“ s-a adresat elevilor cu cerinţe educative speciale din şcolile speciale, centrele de educaţie incluzivă şi şcolile integratoare din regiunea Moldovei, clasele 0-X, dar şi cadrelor didactice care lucrează cu aceştia. Acesta a constat în organizarea unui concurs literar-artistic pe teme moral-religioase la care au participat elevi cu cerinţe educative speciale, integraţi în şcoli speciale, centre de educaţie incluzivă şi/sau şcoli integratoare din judeţele Moldovei Iaşi, Vaslui, Bacău şi Neamţ, şi a unei sesiuni de comunicări şi referate pentru cadrele didactice, însumând un număr de peste 100 de profesori implicaţi. Partenerii concursului sunt: Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Sectorul învăţământ, Parohia „Schimbarea la Faţă“ Cucuteni – Leţcani, Iaşi, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „C. Pufan“ – Vaslui, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Târgu Neamţ, Liceul de Arte „V. Brauner“ Piatra Neamţ, Liceul Special „Moldova“ – Târgu Frumos, Colegiul Tehnic „Ion Holban“ – Iaşi, Centrul de Educaţie Incluzivă Nr. 2 Comăneşti, jud. Bacău.
A 155-a întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Bulevardul Carol I, Parcul Copou
Clubul Fotografilor Iaşi
A 155 – a întrevedere: marţi, 2 august 2016, de la ora 18:30, în Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi
Sumar
Din istoria fotografiei germane: Heinrich Hoffmann, prezentare de Nicu Apostu
Din istoria fotografiei franceze: Henri Cartier-Bresson, prezentare de Gheorghiţă Nemţanu
Tabăra foto: „Căutându-l pe Eminescu”, reportaj de Constantin Ciofu
Afiş realizat de Florin Aioanei
Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.
O iniţiere în Fotografie (a XXIV-a ediţie)
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşivă invită să începeţi luni, 6 iulie 2015, de la ora 18,
O iniţiere în Fotografie (a XXIV-a ediţie)Se organizează 20 de întâlniri de câte două ore, în fiecare zi de luni şi joi, între orele 18 şi 20.
Pentru 40 de ore, fiecare participant(ă) trebuie să achite, în total, numai 100 (o sută) lei.
Înscrierile se pot face de luni până vineri, între orele 9 şi 14, la sediul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” (Iaşi, b-dul „Carol I”, Parcul Copou; tel.: 0232-26.75.47).
La prima întâlnire a (par)cursului fotografic intrarea este liberă pentru persoanele nehotărâte.
Alte informaţii şi detalii se află în:
http://dan-mititelu.ro/teme
https://www.facebook.com/Dan.
https://www.facebook.com/
Atelierul de Fotografie a debutat în Secţia Bârnova
În Secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi a început astăzi, 28 februarie 2015, Atelierul de Fotografie pentru pacienţii din acest spital. Atelierul este organizat de Clubul Fotografilor Iaşi, în colaborare cu Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi – Secţia Bârnova, având sprijinul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi (Parcul Copou). Pentru început, cinci persoane au participat la această activitate, înscrisă în cadrul artterapiei. Gazda întâlnirii a fost asistentul-şef al Secţiei Bârnova, Ovidiu Manolache, cel care a prezentat celor trei membri ai Clubului Fotografilor Iaşi câteva aspecte legate ce ţin de buna desfăşurare a proiectului. Am rămas impresionaţi că majoritatea „cursanţilor” s-au intersectat de-a lungul vieţii cu fotografia. De exemplu, Viorel ne-a mărturisit cum a construit în tinereţe propriul aparat de fotografiat, fiind nevoit să cumpere doar lentilele. Apoi, după ce le-am stârnit interesul pentru fotografie, pacienţii s-au arătat nerăbdători să ne revedem la o nouă întâlnire. „Ne bucurăm şi vă mulţumim pentru că aţi acceptat să veniţi în secţia noastră pentru a desfăşura o activitate cu pacienţi ce au probleme de sănătate. Veţi avea de învăţat de la aceşti oameni care cândva s-au remarcat în societate, dar au ajuns în această secţie. Ei se află într-un punct dificil al vieţii, însă prin astfel de activităţi se pot ridica”, a spus asistentul-şef Ovidiu Manolache. Mulţumesc colegilor Florin Aioanei (autorul afişului) şi Ionuţ Rebegea, care au petrecut aproape două ceasuri alături de pacienţii de la Bârnova. Sperăm ca data viitoare, vremea să ne ofere mai multe motive să ne oprim pentru a fotografia!
Text redactat de Constantin Ciofu
Fotografii de Ionuţ Rebegea







