Tură foto în câteva oraşe din Franţa
În perioada 17-25 octombrie 2017, doi membri ai Clubului Fotografilor Iaşi (Constantin Ciofu şi Vlad Colotilă) s-au aflat într-un periplu fotografic în câteva oraşe din Franţa. Prin intermediul Asociaţiei „Normandie – Moldavie” – Saint-Pierre les Elbeuf, s-au vizitat oraşele Saint Pierre Les Elbeuf , Elbeuf, Rouen, Etretat, Le Havre, Paris şi Honfleur. Programul acestui periplu a cuprins şi vernisarea unui film documentar despre Castelul Bran, precum şi o expoziţie de fotografie.
Vlad Colotilă: „Mă bucur foarte mult că am avut parte de o astfel de experiență, ținând cont că nu am mai fost în Franța până acum! Am învățat cred din această călătorie, atât despre țară, oameni, cultură, cât și despre lucrurile obișnuite pe care le facem, zilnic. Să realizez un film informativ și alături de ea să fie atașată și o expoziție de fotografie, este mult de lucru, dar totuși este prima oară când o parte din muncă mea este expusă într-o țara străină și vizionată de oameni cu altă mentalitate. Mereu când mă voi gândi la Franța, îmi voi aduce aminte de spațiile verzi, curățenia de peste tot, Sena, activitățile oamenilor, casele specifice regiunei în care am călătorit dar și de peripețiile pe care le-am avut. Am reușit totodată, să văd interiorul unei case, și anume casă doamnei Marie Noel. O casă că un muzeu! Mereu când mă aflăm acolo simțeam că cineva lipsește, cineva care a fost un geniu și anume soțul doamnei. Spun asta pentru că am fost uimit prin ceea ce a lăsat și a rămas în acea casă: fotografii vechi, tablouri pictate de el (deși nu era pictor), masă cu lucrurile minimaliste, laboratorul foto și multe alte obiecte simbolice. Acolo puteți găsi toată povestea lor de la Războiul din Algeria până în prezent. Mulțumesc frumos celor care mi au oferit șansa, să învăț atât de multe lucruri și au susținut acest proiect în orice mod, pentru a fi finalizat cu succes!”.
Constantin Ciofu: „De mai mulţi ani îmi doream să ajung în ţara Turnului Eiffel. Dupa nefericitele evenimente din ultima perioadă, chiar îmi luasem gândul de la o potenţială vizită în Franţa. Programul de vizitare al câtorva oraşe din Normandia dar şi al Parisului, a fost destul de solicitant. Vremea a fost prietenoasă în primele zile, dar am avut parte şi de ploaie şi vânt. Am rămas impresionat de modul cum sunt conservate şi promovate arhitecturile caselor din Normandia. Este interesant cum oamenii de acolo ştiu să preţuiască fiecare fărâmă de istorie şi de cultură moştenită. Dacă mergi în Franţa, trebuie să ai suficient spaţiu pe cardurile de memorie, pentru că subiectele se ivesc aproape la tot pasul. Oamenii sunt deschişi şi amabili, cu un simţ al umorului şi cu mult bun simţ. Nu cred că mă voi întoarce curând în Franţa, dar dacă se va ivi o ocazie bună o voi face!”.
Vernisajul expoziției de fotografie “Jurnal de Călătorie – Acasă”
”Acasă e locul unde îți este inima,
Acolo unde oamenii nu te lasă să cazi, e acasă.
Acasă e locul unde îți este mintea,
Acolo unde fiecare lucru îți spune ceva e acasă.
Acasă e locul unde îți e pacea,
Acolo unde chiar și cel mai rău necaz te lasă în pace până dimineața e acasă.
Acasă e locul unde ți-e zâmbetul,
Acolo unde te trezești râzând e acasă.
Acasă nu se cumpără,
Acasă nu se uită,
Acasă nu se schimbă,
Acasă nu se mută”
Versurile piesei Interludiu- dor de casă ale celor de la trupa Veritasaga au însoțit expoziția de fotografie ”Jurnal de călătorie – Acasă”, care a fost găzduită pe data de 17 octombrie 2017 la ora 18,30 de Casa de Cultură Mihai Ursachi, în Sala Diotima.
Clubul Fotografilor, prin Vasile Iacob, ne-a adus în fața unei provocări care a stârnit emoții, călătorii către locuri pe unde au călcat pașii copilăriei, către locuri pe unde au călcat pașii sufletului nostru , către locuri pe unde am însoțit pașii și bucuriile celor dragi.
A fost o seară specială prin încărcătura emoțională pe care a adus-o invitația către suflet adresată publicului de către autorul expoziției, fiecare dintre cei prezenți având ocazia de a împărtăși unde anume au fost transportați de imagini. Răspunsurile lor au demonstrat că fotografia poate deveni punte de legătură între experiențe semnificative din viața oamenilor, că munca fotografului poate crea rezonanțe și povești în ochii privitorilor contribuind poate, de această dată, la conturarea identității personale care are la bază nevoia de apartență. Și cui aparțiem cel mai mult decât lui ”Acasă”?
Expoziția de fotografie ”Jurnal de călătorie – Acasă” prezintă o serie de imagini despre ce înseamnă Acasă prin ochiul autorului. Sunt fotografii surprinse pe parcursul unei perioade de mai mulți ani, care vor fi expuse la Galeria de Artă “La Gard”. Perioada expoziţională: luni, 13 octombrie 2017 – vineri, 3 noiembrie 2017. (Text: Cătălina Neculau / Foto: Mirela Grosu)
Mănăstirea Snagov şi Castelul Bran, promovate printr-o expoziţie în Franţa
Doi pasionaţi de fotografie din oraşul Iaşi au organizat o expoziţie de fotografie în oraşul francez Saint-Pierre-lès-Elbeuf, aflat la 75 de kilometri de Paris. Aceasta se intitulează „În căutarea lui Ţepeş Voievodul” şi cuprinde 30 de imagini realizate la Castelul Bran din judeţul Braşov şi la Mănăstirea Snagov din judeţul Ilfov. Vernisajul expoziţiei de fotografie a avut loc miercuri, 18 octombrie 2017, în L’Espace Culturel Philippe Torreton Saint-Pierre-lès-Elbeuf. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa primarului oraşului Saint-Pierre-lès-Elbeuf, Patrice Désanglois. Despre lucrările din expoziţie au vorbit Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, şi Vlad Colotilă, membru în cadrul clubului. „Fotografiile din această expoziţie au fost realizate în două din cele mai reprezentative locuri ce ţin de voievodul Vlad Ţepeş. Prima locaţie, Castelul Bran, se regăseşte în romanul de ficţiune „Dracula”, apărut în Marea Britanie, semnat de scriitorul irlandez Bram Stoker. A doua locaţie surprinsă în imagini este Mănăstirea Snagov, locul unde se află înmormântat Vlad Ţepeş. Prin intermediul imaginilor din această expoziţie aveţi posibilitatea să-l descoperiţi şi să vi-l imaginaţi pe voievodul român cunoscut în toată lumea. Suntem onoraţi pentru că ne aflăm pentru prima dată în acest oraş frumos, unde am găsit oameni deosebiţi, ce iubesc România”, a spus Constantin Ciofu. Primarul oraşului Saint-Pierre-lès-Elbeuf, Patrice Désanglois, i-a felicitat pe autorii expoziţiei de fotografie şi le-a urat succes în activitatea lor. De asemenea, a avut cuvinte de apreciere către Asociaţia „Normandie – Moldavie” – Saint-Pierre les Elbeuf, către Asociaţia „Moldova – Normandia” Iaşi, şi către Clubul Fotografilor Iaşi, organizatorii manifestării culturale. La final, cei prezenţi au primit câte un pliant ce cuprinde fotografiile din expoziţie şi datele de prezentare ale acesteia. Manifestarea culturală a fost urmată de rularea unui documentar despre Castelul Bran, realizat de Vlad Colotilă. Atât expoziţia de fotografie, cât şi proiecţia video s-au bucurat de aprecieri din partea vizitatorilor şi organizatorilor.
O iniţiere în Foto… copilărie cu Dan Mititelu
Asociaţia Montessori Iaşi
vă invită să începeţi
sâmbătă, 21 octombrie 2017, de la ora 10,
O iniţiere în Foto… copilărie cu Dan Mititelu
Sunt aşteptaţi doar copiii cu vârste între şase şi doisprezece ani, dornici să facă poz(n)e cu banii părinţilor.
Se organizează 20 de ghiduşii de câte un ceas, dimineaţa, în fiecare sâmbătă din primul semestru şcolar.
Joaca se va desfăşura la sediul Asociaţiei Montessori Iaşi din str. Sărărie, nr. 204 (tel.: 0752-70.72.31).
Alte informaţii utile despre aceste întâlniri se pot obţine telefonic, de luni până vineri, între orele 16 şi 20.
Detalii în: http://dan-mititelu.ro/teme/?p=1448
Expoziţia de fotografie „În căutarea lui Ţepeş Voievodul”
Asociaţia „Normandie – Moldavie” – Saint-Pierre les Elbeuf
Asociaţia „Moldova – Normandia” Iaşi
Clubul Fotografilor Iaşi
Expoziţie de fotografie
În căutarea lui Ţepeş Voievodul
Constantin Ciofu şi Vlad Colotilă
Perioada: 16 octombrie – 21 octombrie 2017
Vernisaj: 16 octombrie 2017, ora 18:00
Locaţia: L’Espace Culturel Philippe Torreton
Saint-Pierre-lès-Elbeuf, Franţa
Voievodul Vlad Ţepeş, cunoscut sub numele de „Vlad Dracul”, a devenit cunoscut peste hotare din cauza romanului de ficţiune „Dracula”, apărut în Marea Britanie, în 1897 şi semnat de scriitorul irlandez Bram Stoker. Vlad Ţepeş a fost asociat cu Dracula, însă datele istorice nu arată că acesta ar fi stat la Castelul Bran. Cu toate acestea, zona este promovată prin intermediul imaginilor unui vampir, care se hrănea cu sângele duşmanilor. Un alt loc vizitat de străini este mormântul lui Vlad Ţepeş de la Mănăstirea Snagov. Mormântul, aflat în mijlocul bisericii, a fost tocmit pentru vremea când avea să părăsească această lume. De pe acest mormânt veghează din relieful unei plachete chipul lui Vlad Ţepeş. În fotografiile din această expoziţie, privitorul îl poate descoperi pe Vlad Ţepeş sau pot să şi-l imagineze. Castelul de la Bran, precum şi biserica veche de la Snagov sunt două obiective de referinţă cu un bogat trecut istoric. Acestea merită vizitate şi să ne determine la cercetarea şi cunoaşterea trecutului istoric din spațiul carpato-danubiano-pontic. (Autorii)
http://clubulfotografilor.ro
http://www.lelbeuvien.fr
Afiş realizat de Florin Aioanei
Expoziţia de fotografie „Rugă pentru neam”
Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor din Iași
Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” – Galata din Iaşi
Galeria de Artă “Labirint”
„Rugă pentru neam”
Pavel Balan
Perioada expoziţională: 16 octombrie – 27 octombrie 2017
Autorul este regizorul, scenograful şi scriitorul Pavel Bălan din Chişinău, personalitate cu realizări deosebite în domeniul artei cinematografice, cercetător şi scriitor. A realizat mai multe filme artistice şi documentare, fiind răsplătit cu premii naţionale şi internaţionale.
Expoziţia conţine fotografii artistice cu biserici şi monumente istorice din oraşul Iaşi.
Expoziţia are o conotaţie specială, fiind dedicată aniversării Marii Uniri de la 1918.
http://clubulfotografilor.ro
O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu (a XXXII-a ediţie)

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
vă invită să începeţi
luni, 16 octombie 2017, de la ora 18,
O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu
(a XXXII-a ediţie).
Se organizează 20 de întâlniri de câte două ore, în fiecare zi de luni şi joi, între orele 18 şi 20.
Pentru cele 40 de ore, fiecare participant(ă) trebuie să achite, în total, numai 150 (o sută cincizeci) de lei.
Înscrierile se fac luni, 16 octombrie 2017, între orele 20.00 şi 20.30 – imediat după prima întâlnire! –
la sediul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” (Iaşi, b-dul „Carol I”, Parcul Copou, tel.: 0232-26.75.47).
Prelegerile sunt ilustrate cu peste 1.000 de planşe tehnice şi lucrări ale unor fotografi români şi străini.
Pentru nehotărâte şi nehotărâţi, intrarea este liberă doar la prima întâlnire a (par)cursului fotografic.
Persoanele care au achitat anterior o taxă pentru o „iniţiere” similară pot participa oricând, gratuit.
Condiţiile pentru înscriere, temele discutate şi alte informaţii se află în: http://dan-mititelu.ro/teme.
Expoziţia de fotografie “Jurnal de Călătorie – Acasă”
Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor din Iași
Galeria de Artă “La Gard”
“Jurnal de Călătorie – Acasă”
VASILE IACOB
Perioada expoziţională: luni, 13 octombrie 2017 – vineri, 3 noiembrie 2017
Vernisaj: marţi, 17 octombrie 2017, ora 18:30, Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”
”Acasă e locul unde îți este inima,
Acolo unde oamenii nu te lasă să cazi, e acasă.
Acasă e locul unde îți este mintea,
Acolo unde fiecare lucru îți spune ceva e acasă.
Acasă e locul unde îți e pacea,
Acolo unde chiar și cel mai rău necaz te lasă în pace până dimineața e acasă.
Acasă e locul unde ți-e zâmbetul,
Acolo unde te trezești râzând e acasă.
Acasă nu se cumpără,
Acasă nu se uită,
Acasă nu se schimbă,
Acasă nu se mută”
Expoziția de fotografie ”Jurnal de călătorie – Acasă” prezintă o serie de imagini despre ce înseamnă Acasă prin ochiul autorului. Sunt fotografii surprinse pe parcursul unei perioade de mai mulți ani.
Parteneri: “Cosmos Foto Digital” – Braşov
http://clubulfotografilor.ro
https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
Alexandru Pohaţă, premiat în cadrul concursului PhotoLife Cobor 2017
În perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2017, la Ferma Ecologică din Cobor, judeţul Braşov, a avut loc o tabără foto. Aceasta a fost organizată de PhotoLife, Ferma Ecologică din Cobor și Nikon. Din partea Clubului Fotografilor Iaşi a participat Alexandru Pohaţă, după ce a concurat în cadrul concursului cu trei fotografii. “Premiul a venit mai mult sau mai puțin neașteptat atât de mine cât și de Dan Dinu, dar am fost mai mult decât bucuros să-i accept invitația în tabără. Drumul spre Cobor merită povestea lui, iar primirea celor din tabără a fost foarte călduroasă. Coborul, un sat care părea aproape părăsit la prima vedere s-a dovedit a fi o oază de inspirație, un loc excelent pentru o excapada fotografică. Implicarea lui Dan în activitatea participanților a făcut că această experiență să fie aproape perfectă, frigul rămânând singurul impediment”, a spus Alexandru Pohaţă.





