Tură foto în Grădina Botanică cu peisaje geroase și cu inimile calde
Într-o zi de plină iarnă (la -16 grade Celsius), mai exact sâmbătă, 11 februarie, în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași, cinci membri ai Clubului Fotografilor Iași au participat la o tură foto, unică, așa cum sunt toate reunirile de acest tip. Astfel, Carmen-Laura Băjenaru, Ana-Maria Lopatnic (membră aspirantă), Beatrice Constantinescu (organizatoarea turei), Nicu Apostu și Florin Aioanei au pornit în a descoperi alte subiecte iernatice atât ce țin de peisajul exterior, cât și subiecte ce țin de interior. Prima oprire a fost la expoziția de azalee și camelii, unde am fost întâmpinați de expoziția dedicată inimii tot din cadrul Grădinii Botanice. Următoarea oprire a fost la lacul ce aparține de acest teritoriu verde, unde am surprins imagini inedite impregnate de albul zăpezii, dar, în aceeași măsură, la îndemnul dragii noastre colege, Carmen-Laura Băjenaru, am explorat din curiozitate și împrejurimile zonei, pentru a găsi noi locuri și pentru a ne îmbogăți perspectivele. Nu ne-au lipsit zâmbetele, voia bună și împărtășirea de idei. Clubul Fotografilor Iași își va continua activitatea și în ce privește turele foto în perioada imediat următoare. Mai jos sunt câteva cadre surprinse de oameni pasionați pe care gradele marcate cu minus nu i-a împiedicat să vadă frumusețea iernii. (text: Beatrice Constantinescu)
Expoziţiile „Hopa Mitică” şi „AN 2016”, vernisate la Iaşi
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi şi Clubul Fotografilor Iaşi au organizat aseară două expoziţii de fotografie: „Hopa Mitică”, semnată de Claudiu Bîrliba şi „AN 2016”. Prima expoziţie se află în Galeria de artă „La Gard din Parcul Copou, iar cea de-a doua este expusă în Galeria „Labirint” al Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi a găzduit aseară două vernisaje de fotografie. Evenimentele au fost organizate de Clubul Fotografilor Iaşi.
Prima expoziţie, „Hopa Mitică” este semnată de Claudiu Bîrliba. În deschiderea vernisajului, Ionuţ Rebegea, moderatorul întâlnirii l-a prezentat în câteva cuvinte pe Claudiu Bîrliba. În cele 17 lucrări, sunt reprezentate legături dintre pământ și oameni, sentimente, trăiri și povești de o secundă, după cum a menţionat Claudiu Bîrliba, autorul expoziţiei. Matei Bîrliba a încântat auditoriul în cadrul vernisajului cu câteva piese muzicale compoziţie proprie. A urmat vernisajul expoziţiei de fotografie colective AN 2016, semnată de 37 de mebri ai Clubului Fotografilor Iaşi. Despre lucrările expuse a vorbit profesorul Ioan Răducea, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, membru în cadrul clubului. Profesorul Ioan Răducea a vorbit în continuare şi despre Albumul AN 2016, realizat de Florin Aioanei. Florin Aioanei, organizatorul expoziţiei a amintit de fotografiile reunite în AN 2016. La finalul evenimentului, cei prezenţi au primit în dar câte o fotografie din cele două expoziţii vernisate. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)
Despre expoziţiile Clubului Fotografilor Iaşi, la TVR Iaşi
În cadrul emisiunii „Bună dimineaţa Moldova”, difuzată la TVR Iaşi în dimineaţa zilei de 13 martie 2017, Anca Medeleanu i-a avut ca invitaţi doi membri ai Clubului Fotografilor Iaşi (CFI): Mirela Grosu şi Constantin Ciofu. În prima parte, s-a vorbit despre expoziţia de fotografie „Primăvara în suflet românesc”, organizată de CFI la Trapani-Sicilia (Italia) pe data de 5 martie 2017. În direct prin telefon a avut o intervenţie şi Mihaela Nicolaescu, preşedinta Grupului de iniţiativă al comunităţii româneşti din Trapani. Celelalte subiecte abordate au fost expoziţiile „Hopa-Mitică”, semnată de Claudiu Bîrliba, şi AN 2016, ce îi are ca autori pe 37 de membri ai CFI. Mulţumim lui Gabriel Rotaru pentru invitaţie şi Ancăi Medeleanu pentru găzduire!
Expoziţie de fotografie „AN 2016”
Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor Iaşi
Galeria de Artă “Labirint”
Expoziţie de fotografie
AN 2016
Bianca Adiaconiței, Florin Aioanei, Mihaela Ajităriți, Ioan Apetrei, Nicu Apostu, Marius Balan, Claudiu Bîrliba, Bogdan Burlacu, Mihaela Burlacu, Dorian Butnaru, Ghenadie Cebanu, Bogdan Cernea, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Vlad Colotilă, Mihaela Constantinescu, Mirela Grosu, Romică Horhotă, Vasile Iacob, Khaled Matar, Larisa Maxim, Doru Nastas, Gheorghiță Nemțanu, Anamaria Oanea, Daniel Olariu, Alexandru Pohață, Codrin Popescu, Adrian Purice, Ioan Răducea, Ionuț Rebegea, Petronela Șerbănescu, Cristi Țibu, Adriana Tofănescu, Sorin Untu, Vasile Ursache, Cristian Vidrașcu, Oana Zobu.
Vernisaj: Marţi, 14 martie 2017, ora 18:30, Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Copou
Perioada expozițională: 13 martie – 31 martie 2017
ANTOLOGIA, CA UNITATE ÎN DIVERSITATE
Antologia anului fotografic 2016, pe care o propun membrii Clubului Fotografilor Iași, confirmă faptul că un reviriment spectaculos, așa cum este cel al activității mai recente a acestuia, presupune asumarea principiului unității în diversitate. Artiști de vârste diferite, din medii deosebite, cu varii studii și cu experiențe de viață suficient de diverse pentru ca activitatea clubului însuși să poată fi socotită o operă de artă în sine, avansează aici câte o piesă care, pe proprie răspundere, este declarată cea mai bună a anului. Îngemănarea, întru performanță artistică, a profilurilor artistice individuale presupune, pe lângă considerabilul efort organizatoric (pentru care conducerea merită deosebite aprecieri) și un început de raliere la un mod de a trata posibilitățile artistice (și tehnice) ale fotografiei care va face, poate, cu timpul, specificul școlii fotografice ieșene, la început de secol, XXI, și de mileniu, III… Judecând după piesele antologate aici se poate susține, în acest sens, că se impune o dominantă, rezultată din preocuparea de a asocia funciarul realism fotografic cu simbolica gestului cotidian. Astfel, cele mai multe cadre urbane își iau, ca fond interpretativ al personajelor, repere constructive incitând în nu mai mică măsură decât acestea (Mirela Grosu, Codrin Popescu, Claudiu Bîrliba), atunci când nu se lasă fascinate de purul spirit geometric (Oana Zobu, Vasile Iacob), cu specială aplecare către umbra expresionistă (Constantin Ciobanu) sau către mistica luminii (Constantin Ciofu). Surprinderea dinamicii mulțimilor este promițătoare la juniorul Khaled Matar, în timp ce alții, mai reflexivi, propun compoziția geometrizată cu element uman (Marius Balan, Nicu Apostu) sau misterul peisagistic, pulsând el însuși de o viață aparte: Anamaria Oanea, Doru Nastas, Romică Horhotă sau Sorin Untu, care ne surprinde cu un Ceahlău în plină poezie hibernală, în tradiția marelui pictorialism american. Prin urmare, investigația obiectivă nu exclude poezia și crestele învelite în ceață pe care le-a reținut Mihaela Ajităriți par chiar mai senzuale decât liniile feminine surprinse de Adriana Tofănescu, în timp ce compoziția Petronelei Șerbănescu, centrându-se pe perechea surprinsă prin fereastra limuzinei și proiectată pe un cer evanescent, este curată alegorie. Așa cum se întâmplă adesea într-un grup de creație dinamic, nu lipsesc reușitele venind din alte direcții, dinspre macrofotografie la Dorian Butnaru sau la Cristi Țibu, cel din urmă cu bizara siluetă a unui vulcan noroios în erupție, sau dinspre portretul-instantaneu, valorificând recuzita stradală (Beatrice Constantinescu, Adrian Purice, Vlad Colotilă). Așa cum se prezintă lucrurile, felul de a trata fotografia la Iași pare să se înscrie pe un drum clasic, acela în care abnegația individuală devine resursă neprețuită pentru valorificarea în sens artistic superior a datelor epocii. Ele sunt recalificate, fie poetic, fie psihologizant, analitic sau alegoric, cu un tonus optimist și cu o salutară capacitate de transfigurare estetică, ale cărei fațete reflectă considerabile personalități creatoare.”
Afiș realizat de Florin Aioanei
Text: Ioan Răducea
Mediatizare: Constantin Ciofu
Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov
Expoziția de fotografie ”Hopa Mitică” – ”Foto-sucituri” de Claudiu Bîrliba
Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor Iași
Galeria de Artă ”La Gard”
Expoziție de fotografie
”Hopa Mitică”
”Foto-sucituri” de Claudiu Bîrliba
În această expoziție sunt cuprinse șaptesprezece experiențe sucite, cu alte cuvinte, ”Hopa Mitică” este matrioșca pusă fix în cap, sunt reprezentate legături dintre pământ și oameni, sentimente, trăiri și povești de o secundă.
E lumea noastră. Lumea în care trăim. O lume anapoda, o lume întoarsă pe dos, o viață în care uneori valorile se modifică, în care oamenii devin umbre pe asfalt.
Lumea asta nu mai e reală. Totul e virtual, discuțiile, afișarea, până și promovarea lor tot undeva în neant există. Ne punem întrebarea dacă putem exista doar noi? Oare mai putem respira fără butoane? Putem doar să ne jucăm? ”Suciturile” pe care le privești sunt jocuri de pe străzile ființei tale. Oprește-te și sucește-le în mintea ta! Eu nu inventez roata, eu doar o învârt. Nici nu mi-am propus să scrijelesc inima, ci îmi doresc doar să o întorc și pe partea cealaltă, pe acea parte prea puțin știută și simțită. Mitică sunt eu, ești tu. ”Hopa” e tăvălugul zilei, al clipelor de acum. Ne mai regăsim oare sau clipele ne regăsesc pe noi? Pe noi altfel?
Îmi doresc să țin lumea în clipe. Lumea mea, poate și a ta, poate nu… Sau poate a noastră. Sau lumea aceea străină de tine și de mine. Dar alta mai este? Care e aceea? Cum arată? Cum se simte?
Lume…. nu te înțeleg! Sucită cum ești, te întorci spre noi așa cum și noi ne întoarcem spre tine. Mai stai locului! Mai oprește-te să înțeleg și eu clipe! Mai oprește-te…. la o joacă de copil!
Hopa Mitică!
Perioada expozițională: 13 martie – 31 martie 2017
Vernisaj: marți, 14 Martie, 2017, ora 18:30, Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi – Parcul Copou
Afiș: Florin Aioanei
Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov
Mediatizare: Constantin Ciofu
Expoziţie de fotografie „Primăvara în suflet românesc”
Clubul Fotografilor din Iași
Biserica Ortodoxă Română Trapani
Galeria de Artă a Bisericii „Imaculatela”, Via San Francesco D’assisi – Trapani
Expoziţie de fotografie
„Primăvara în suflet românesc”
Florin Aioanei, Mihaela Ajităriţi, Nicu Apostu, Ioan Apetrei, Mihaela Burlacu, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Mihaela Beatrice Constantinescu, Mirela Grosu, Larisa Maxim, Daniel Olariu, Cristian Vidraşcu.
Perioada expoziţională: duminică, 5 martie 2017 – duminică, 2 aprilie 2017
Vernisaj: Duminică, 5 martie 2017, Biserica „Imaculatela”, Via San Francesco D’assisi – Trapani, Numărul 74
Lucrările din expoziţie au ca subiect un anotimp mai puţin preferat de fotografi. Cele mai multe ture foto sunt organizate în general toamna şi iarna, întrucât atunci natura şi vremea au un farmec aparte. Privitorul va putea admira în cadrul expoziţiei culorile primăverii pe pământ românesc. Fotografii ieşeni îşi doresc ca măcar pentru o clipă românii din Trapani – Sicilia să uite că sunt într-o ţară unde iarna seamănă cu primăvara şi să-şi aducă aminte de frumuseţile acestui anotimp prin intermediul imaginii.
Afiș: Florin Aioanei
Text: Constantin Ciofu
http://clubulfotografilor.ro/
https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
Simpozion la Şcoala „Ion Creangă” din Iaşi
La Şcoala „Ion Creangă” din cartierul ieşean Păcurari a avut loc vineri, 3 martie 2017, un eveniment comemorativ în cadrul Proiectului educaţional „Bulgăre de humă”, ediţia a VII-a. Manifestarea, intitulată „180 de ani de la naşterea lui Ion Creangă”, a debutat cu Slujba Parastasului pentru marele scriitor, oficiată de părintele Constantin Prodan, de la Parohia „Sfântul Mina” – Păcurari din Iaşi, care este şi misionar protopopesc al Protopopiatului 1 Iaşi. După cuvântul de deschidere al profesoarei Nicoleta Cristina Creţu, directorul Şcolii „Ion Creangă”, a urmat o prezentare a profesoarei Loreta Mahalu, întitulată „Drumurile lui Ion Creangă. Profesorul universitar doctor Constantin Dram de la Univeritatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a ţinut prelegerea cu tema „Drumurile lui Creangă – 180 de ani de la naşterea scriitorului”, iar actorul Petru Ciubotaru de la Teatrul Naţional din Iaşi a făcut câteva referiri la rolurile în care l-a interpretat pe autorul „Amintirilor din copilărie”. Simpozionul a fost moderat de profesoara Graţiela Veronica Prodan, care a mulţumit în cadrul evenimentului Clubului Fotografilor Iaşi pentru implicarea în Proiectul „Bulgăre de humă”, ediţia a VII-a, prin susţinerea timp de o lună de zile a unui curs de fotografie. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)
Expoziția de Fotografie „Povești Venețiene” semnată de Paul Pădurariu a fost vernisată la Ateneul din Iaşi
Miercuri 1 martie 2017 la Ateneul din Iasi, Paul Pădurariu şi-a vernisat prima expoziţie personală de fotografie intitulată „Poveşti Veneţiene” ce cuprinde 20 de imagini surprinse pe parcursul a trei ani de carnaval realizate în Veneţia, Italia.
„Cele 20 de fotografii, mi-a mărturisit artistul, au fost selectate din peste 6 000 de cadre. Povestea lui Paul stă atât în personajele surprinse în ipostaze ce stârnesc aprecieri de ordin scenografic dar mai ales de ceea ce se petrece în spatele măştii. Sensibilitatea şi modestia fotografului reflectate în imaginile expuse au darul de a reda Veneţia cu acel aer de mister atemporal. Pe un traseu aparent solitar artistul ne îndeamnă să vedem dincolo de structuri şi mituri şi ne oferă o perspectivă ce îndepărtează aceste imagini iconice de acea realitate cu care suntem obişnuiţi, Paul ne îndeamnă să descoperim propriile sentimente faţă de Veneţia din spatele Veneţiei din ochii lui” a spus Maria Bilasevschi, critic de artă.
Autorul expoziţiei susţine că este îndrăgostit de transformarea în tărâm de basm a Veneţiei pe perioada carnavalului, o Veneţie liniştită şi melancolică pe care a surprins-o în fotografii aşa cum a simţit. În încheierea evenimentului Paul a ciocnit un pahar de şampanie cu toţi participanţii la eveniment, acesta sărbătorindu-şi ziua de naştere în preajma persoanelor ce au venit să-l susţină într-un număr atât de mare! Felicitări Paul şi mult succes în continuare (text si fotografii: Mirela Grosu).
Tură foto în oraşele italiene Veneţia şi Padova
Veneţia are un farmec aparte în zilele de carnaval. Oraşul este înveşmântat în lumină şi culoare, iar măştile pot fi observate la orice pas. De câţiva ani, carnavalul de la Veneţia este privit cu interes mult mai mare de fotografii din toată lumea. Şapte membri ai Clubului Fotografilor Iaşi au mers în oraşul de pe apă timp de două zile, între 24 şi 25 februarie, pentru a surprinde atât cadrele clasice cu măştile, cât şi arhitectura urbană încarcată de trecerea anilor. Au participat: Mihaela Ajităriţi, Mirela Grosu, Marius Balan (iniţiatorul turei foto), Vlad Colotilă, Nicu Apostu, Daniel Olariu (Lucca-Italia) şi Constantin Ciofu. „Am căutat să surpindem cu aparatele noastre mai multe genuri fotografice, Veneţia fiind cel mai mare studio foto în aer liber. Pe parcursul periplului nostru am discutat despre subiectele imortalizate, încercând să le încadrăm într-un gen fotografic”, a spus Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi. În seara zilei de sâmbătă, membrii clubului au mers în Piaţa „San Marco” unde au oferit oferit imagini printate câtorva pasionaţi de fotografie. În ziua de duminică, 26 februarie, participanţii la tura foto au ajuns în oraşul Padova, unde au participat la vernisajul expoziţiei de fotografie „Târnosire”, organizată în biserica românilor basarabeni din acest oraş. În aceeaşi zi, la orele serii, am pornit spre Iaşi, ajungând în mai puţin de două ore.
Mihaela Ajităriţi: „Momente unice cu oameni deosebiţi. Prima oară la Venezia va rămâne o amintire deosebită atât prin faptul că am vizitat şi fotografiat locuri excepţionale cât şi prin persoanele ce m-au însoţit. Mă bucur că am făcut această plimbare alături de colegii din CFI”.
Nicu Apostu: „Nu ştiu care sunt mai nebuni, cei care se îmbracă în costume sau cei care îi fotografiază. În orice caz se poate spune că acest carnaval este cea mai mare şi mai frumoasă nebunie care pe care am surprins-o vreodată în imagini”.
Vlad Colotilă: „Veneţia a fost pentru mine printre cele mai spectaculoase călătorii, au fost momente pe care cu siguranţă nu le voi uita niciodată. Carnavalul, clădirile, apa, toată agitaţia fac ca acest minunat oraş să devină interesant şi mi-a plăcut foarte mult ideea de a vedea oameni diferiţi de naţionalităţi diferite. Când am vazut Venezia prima oară mi-au sărit în ochi drumurile înguste dar şi bărcuţele care sunt de fapt transportul în acest oraş. Arhitectura face ca imaginile pe care le-am realizat să fie unice, am urmărit geometria, arhitectura şi reflexiile în special. Am reuşit să abordez ca şi teme : fotografia de stradă, fotografia de peisaj şi cea de noapte. Pot spune că din această experienţă am avut extrem de multe de învaţat, cu siguranţă o să mai vin. Mulţumesc celor care au fost alături de mine în această călătorie!”.
Mirela Grosu: „Este o foarte mare plăcere pentru un pasionat de fotografie să călătorească şi să aibe ocazia să surprindă în imagini oamenii, locurile, arhitectura unor oraşe pe care le vede pentru prima oară. Din punctul meu de vedere, Veneţia are un potenţial fotografic ridicat. Am reuşit să realizez imagini de stradă şi portrete foarte frumoase. Mulţumesc colegilor de la Clubul Fotografilor pentru că au făcut din această călătorie una de neuitat!”.
Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi: „Am căutat să surpindem cu aparatele noastre mai multe genuri fotografice, Veneţia fiind cel mai mare studio foto în aer liber. Pe parcursul periplului nostru am discutat despre subiectele imortalizate, încercând să le încadrăm într-un gen fotografic. Dacă am reuşit sau nu, se poate vedea în cadrele noastre ataşate acestui text. Am avut parte de clipe frumoase şi ne putem lăuda că ne-am rătăcit de mai puţine ori decât ne-am fi aşteptat. Nu voi uita de blatul făcut pe vaporaş şi de apusul de soare de pe malul insulei. Îmi va fi dor multă vreme de distracţia pe seama discuţiilor noastre cu străinii, care înţelegeau mai bine limba română decât franceza, englea sau germana noastră. Tura foto de la Veneţia a dovedit încă odată că se pot lega prietenii în jurul pasiunii pentru fotografie”.
Mulţumim părintelui Viorel Grec de la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Veneţia II, părintelui Vasile Corja de la Parohia „Sfânta Parascheva” – Padova II şi domnului Serghei Bantea, epitropul Parohiei Padova II.










