În Galeria de Artă i din corpul I al Universitãţii “Al. I. Cuza” (UAIC) din Iaşi a avut loc vineri, 20 martie 2015, vernisajul expoziţiei de fotografie “Ritmuri austriece”.
Acesta a fost organizat de Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Clubul Fotografilor Iaşi şi Biblioteca Austria din Iaşi. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa mai multor invitaţi de seamă: Excelenţa Sa Gerhard Reiweger, ambasadorul Austriei la Bucureşti, Elisabeth Marinkovic, directorul Forumului Cultural Astriac, prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul Universitãţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, prof. dr. dr. h. c. Andrei Corbea-Hoişie, îndrumător ştiinţific în cadrul Catedrei de Germanistică a UAIC din Iaşi şi lect. dr. Mariana Cristina Bărbulescu, directorul Bibliotecii Austria. “Acest vernisaj este urmare a unei îndelungi colaborări cu membrii Clubului Fotografilor Iaşi de la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Clubul Fotografilor Iaşi a oferit întotdeauna publicului expoziţii minunate. Actuala expoziţie este una deosebită, întrucât avem în imagini “Ritmuri austriece”, surprinse de turistul venit dintr-un spaţiu oarecum diferit”, a menţionat lect. dr. Mariana Cristina Bărbulescu. Expoziţia de fotografie “Ritmuri austriece” a fost organizată cu prilejul împlinirii a cinci ani de existenţă ai Biblitecii Austria. “Între Biblioteca Austria şi Clubul Fotografilor Iaşi este încheiat cel mai îndelungat parteneriat al instituţiei noastre. Invitaţii noştri speciali au apreciat foarte mult lucrările expuse, astfel că ne dorim să colaborăm mai intens”, a adăugat lect. dr. Mariana Cristina Bărbulescu. Cele 42 de lucrări ale expoziţiei au fost realizate de şapte membri ai Clubului Fotografilor Iaşi: Nicu Apostu, Claudiu Bîrliba, Constantin Cabiniuc, Ghenadie Cebanu, Constantin Ciobanu, Dan Ştefănescu şi Cristian Vidraşcu. Fotografiile pot fi vizionate până pe 3 aprilie 2015 în Galeria de Artă i din corpul I al Universitãţii “Al. I. Cuza” din Iaşi. (Constantin Ciofu)