Vernisaj expoziție „AN2022″

Miercuri, 25 ianuarie 2023, a avut loc întrevederea publică a Clubului Fotografilor Iași (CFI), în cadrul căruia Adrian Purice a prezentat o retrospectivă a anului 2022. Revenind din amorțeala de după carantină, timp în care activitățile publice au fost reduse, în anul 2022 CFI a efectuat diverse activități dedicate artei fotografice. S-au organizat întâlniri private, publice, ture foto de grup cât și expozitii personale sau colective. S-au organizat 7 întâlniri cu prelegeri publice despre fotografie, acoperind subiecte precum istoria fotografiei, opera fotografilor consacrați, legislație, tehnică fotografică, astrofotografie sau terapia prin fotografie. Membrii clubului au organizat 7 expoziții de fotografie, cu tematici precum fotografia de stradă, de natură sau de călătorie. CFI a adus la Iași 2 expoziții externe, precum „Dobrogea” lui Mircea Bezergheanu și „Spiritul străzii” a grupurilor de fotografie On Spot, Eye Patch Collective și Photo Team România. CFI a fost invitat la Noaptea Cercetătorilor, ca participant, clubul organizând o mini expoziție de fotografie, promovând astfel arta fotografică la Iași.
Întâlnirea publică a continuat cu vernisajul expoziției colective de fotografie „AN2022”, o expoziție devenită tradiție la CFI. Cristian Țibu ne-a prezentat o scurtă istorie a expozițiilor AN20xx, începând cu prima expoziție, organizată în anul 2010, și anume AN2009.

Publicul a descoperit și o parte din istoria CFI, precum înființarea clubului în 2008 la inițiativa lui Dan Mititelu, sau cursul „O iniţiere în Fotografie” organizat tot de Dan Mititelu.
Clubul Fotografilor Iași și Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iași vă invită să vizionați expoziția „AN2022” la Galeria de Artă „La Gard” până pe data de 11 februarie 2023. Recomandăm vizionarea pe timpul zilei, când negru este mai negru și albul este mai alb.
Text și afiș: Adrian Purice
Fotografii eveniment: Paul Pădurariu, Andrei Covrig, Gabriel Amarandei
Întrevedere publică 25.01.2023, vernisaj

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor Iași
organizează:
Întrevedere publică
Prelegeri despre fotografie
Sumar:
„Retrospectiva 2022 la CFI”, prezentare de Adrian Purice
Vernisajul expoziției „AN2023”, prezentare de Cristian Țibu
Întrevederea va avea loc miercuri, 25 ianuarie 2023, ora 18:30,
în sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou.
Accesul este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de fotografie.
Moderator și realizare afiș: Adrian Purice
Linkuri utile:
https://clubulfotografilor.ro/acitivitate-club/expozitii-de-fotografie/expozitie-an2022/
Expoziție „AN2022″

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Galeria de Artă „La Gard”, Parcul Copou
Clubul Fotografilor Iași
Expoziție de fotografie
„AN2022”
Expun: Mihaela Ajităriți, Eduard Anton, Nicu Apostu, Marius Balan, Claudiu Bîrliba, Mihaela Burlacu, Ghenadie Cebanu, Constantin Ciobanu, Vlad Colotilă, Ilona Corfu, Andrei Covrig, Ioana Cozma, Neculai Creangă, Cristina Dascălu, Gheorghiță Epureanu, Grigore Fusu, Răzvan Hatmanu, Vasile Iacob, Constantin Manea, Alexandru Marius, Tudor Mazilu, Dorin Mocanu,Cătălina Neculau, Gheorghiță Nemțanu, Maria Oleacu, Adrian Purice, Ioan Răducea, Mona Lisa Solescu,Cristi Țibu, Sorin Untu, Cristian Vidrașcu, Cristina Zaharia
Organizată în Iași, începând cu anul 2009, când a avut loc prima ediție, expoziția AN (alb-negru) a devenit o tradiție a Clubului Fotografilor Iași prin care membrii clubului încearcă an de an să prezinte Iașiului relevanța fotografiei Alb-Negru. Anul acesta, expoziția AN însumează 59 de fotografii 30X45 cm, alb-negru, realizate în anul 2022 de membrii Clubului Fotografilor Iași. Cuprinzând o varietate de subiecte, atent aranjate, plimbă privitorul de la înălțimile munților, prin peisaje de iarnă, la liniștea pădurilor, prin peisaje urbane, prin subteran sau pe stradă, îl așază în fața aparent tăcută a unor portrete pentru a-l duce mai apoi în fața unor clădiri și detalii ale acestora, dându-i posibilitatea de a se regăsi în locurile cele mai familiare lui.
Deschisă de Ziua Culturii Naționale și vernisată după Ziua Micii Uniri, această ediție spune povestea lui 2022, văzută prin fotografia alb și negru, pe care vă invităm să o descoperiți împreună cu noi participând la vernisajul care va avea loc la Casa de Cultură Mihai Ursachi, pe data de 25 ianuarie 2023, începând cu ora 18,30 în sala Diotima.
Perioadă expozițională: 14 ianuarie-11 februarie 2023
Vernisaj: miercuri, 25 ianuarie 2023, ora 18:30, sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou
Coordonator expoziție: Cebanu Ghenadie
Album: Vlad Colotilă
Afiș, panotare: Adrian Purice
Partener: Cosmos Foto Digital – Braşov
Linkuri utile:
https://clubulfotografilor.ro/acitivitate-club/intrevedere-publica-25-01-2023/
www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
https://www.facebook.com/Cosmos-Foto-Digital-216851485013983/
Expoziție „Jurnal de Călătorie, Înălțimi”

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Galeria de Artă „La Gard”, Parcul Copou
Clubul Fotografilor Iași
Expoziție de fotografie
„Jurnal de Călătorie, Înălțimi”
Expune: Vasile Iacob
Perioadă expozițională: 12 – 31 decembrie 2022
Vernisaj: marți, 13 decembrie 2022, ora 18:30,
sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou
Moderator: Adrian Purice
Afiș realizat de: Vasile Iacob
Coordonator expoziție: Vasile Iacob
Linkuri utile:
Întrevedere publică 13.12.2022, vernisaj

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor Iași
Întrevedere publică
Prelegeri despre fotografie
Sumar:
„Boogie”, prezentare de Adrian Purice
Vernisajul expoziției „Jurnal de Călătorie, Înălțimi”, prezentare de Vasile Iacob
Moderator și realizare afiș: Adrian Purice
Întrevederea va avea loc marți, 13 decembrie 2022, ora 18:30,
în sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou.
Accesul este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de fotografie.
Linkuri utile:
Expoziție de fotografie „Tăcerile din cetini”

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Galeria de Artă „La Gard”, Parcul Copou
Clubul Fotografilor Iași
Expoziție de fotografie
„Tăcerile din cetini”
Expune: Mihaela Burlacu
Perioadă expozițională: 21 noiembrie – 11 decembrie 2022
Vernisaj: marți, 22 noiembrie 2022, ora 18:30,
sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou
Moderator: Adrian Purice
Afiș realizat de: Mihaela Burlacu
Coordonator expoziție: Mihaela Burlacu
Partener: Cosmos Foto Digital – Braşov
Linkuri utile:
www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
https://www.facebook.com/Cosmos-Foto-Digital-216851485013983/
Întrevedere publică 22.11.2022, vernisaj

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor Iași
Întrevedere publică
Prelegeri despre fotografie
Sumar:
„Stenopa”, prezentare de Gheorghiță Epureanu
Vernisajul expoziției „Tăcerile din cetini”, prezentare de Mihaela Burlacu
Moderator și realizare afiș: Adrian Purice
Întrevederea va avea loc marți, 22 noiembrie 2022, ora 18:30,
în sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou.
Accesul este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de fotografie.
Linkuri utile:
www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
Informații despre stenopă:
Vernisaj expoziție „STREET SPIRIT”
„Spiritul străzii” a ajuns la Iași, însoțit de Cristina și Cosmin Gârleșteanu care au împărtășit cu publicul prezent ce înseamnă pentru ei fotografia de stradă. Expoziția care întrunește 45 de momente furate străzii, furate timpului și așezate cu iscusință pe hârtie de fotografi din 12 țări și care subliniază diversitatea umanului, a socialului cu tot ce implică el, a fost vernisată pe data de 12 noiembrie începând cu orele 15 în Sala Diotima a Casei de Cultură Mihai Ursachi.

Fotografia de stradă este un decupaj al realităților care trec pe lângă noi zi de zi, prea grăbiți să le observăm uneori, bucăți de viață „salvate” de ochiul fotografului și redate societății, prin cea mai vie oglindă: fotografia. Am aflat de la Cosmin și de la Cristina că nu toate turele foto sunt încununate de fotografii așa cum îți dorești, fiind uneori suficient să ieși pe stradă, să observi oamenii și să fotografiezi doar cu ochiul minții, pentru că imaginea respectivă se așază cuminte pe nevoile tale. Dacă pasiunea pentru fotografia de stradă poate fi adictivă, ea poate, de asemenea, să fie medicament, așa cum ne spunea Cosmin. Medicament atât pentru fotograf, pentru că te poate ajuta să exprimi stări care nu pot lua altă formă decât fotografia, cât și pentru privitor, așa cum au afirmat unii participanți din sală, pentru că te poate ajuta să te identifici, să regăsești stări revelate de imagine care să te proiecteze înapoi în lumea ta.
Întrebările din sală au animat atmosfera invitându-ne să ne gândim la potențiale situații întâlnite în ture foto de fotograful iubitor de stradă, dar și la fotografia de stradă ca ceva care oferă viață sau ia din viață, dacă e să ne gândim că uneori pui fotografia înaintea a tot ceea ce te-ar mai putea pasiona. Fără a avea pretenția de a fi lămurit toate dilemele fotografiei de stradă, care rămâne valoroasă tocmai prin provocările ei, cei care au participat la întrevederea cu Cristina și Cosmin Gârleșteanu i-au putut înțelege mai bine valoarea și au putut gusta împreună cu un blondin mic și răbdător din bucuria invitaților noștri de a reda oamenilor momente din viața lor, într-o formă care „durează toată viața”, ba chiar și dincolo de ea.
Mulțumiri Cristinei, lui Cosmin și lui Igor pentru prezența la Iași și de asemenea tuturor celor care au fost prezenți în sală, cu mențiunea că vă așteptăm cu drag la următoarele întrevederi publice organizate de Clubul Fotografilor Iași.
Text: Cătălina Neculau
Mulțumim Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” pentru găzduirea acestui eveniment.
Moderator: Cătălina Neculau
Coordonator expoziție: Mihaela Ajităriți
Realizare afiș: Ghenadie Cebanu
Expoziție de fotografie „STREET SPIRIT“

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Galeria de Artă „La Gard”, Parcul Copou
Clubul Fotografilor Iași
Expoziție de fotografie
„STREET SPIRIT”
Expun: Alexandru Ilea, Mihai Ciama, Andrei Furnea, Romulus Maier, Tudor Drăgan, Cornel Petrescu, Eli Driu, Gabriel Dulinszky, Florin Stanca, Drago Slav, Cornel Hlupina, Cristina Gârleșteanu, Mirela Momanu, Cosmin Gârleșteanu, Gina Buliga, Alex Cruceru, Cristi Mihăilescu, Jens F. Kruse (Spania), Simone Mantia (Italia), Yulia Olhansky (Israel), Tam Nolludap (Filipine), Dipanjan Chakraborty (India), Alain Dornier(Franta), Marci Lindsay (USA), Orna Naor (Israel), Simone Christina Sander (Germania), Santanu Dey (India), Nur Hadi Santoso (Indonesia), Roberto Bartolini (Italia), Martin Tomaska (Slovacia), Ohad Aviv, Randy Arisgado (Filipine), Melvin Anore (Filipine), Paul Raymond Paule (Filipine), Stephan Krecina (Franța), Elpi Juan (Hong Kong), Magda Fulger, Mircea Maieru, Mihai Marcolț, Lucian Husac, Silvia Dinca, Cezar Niculescu, Csiki Zoltan, Alejandro Ilukewitsch și Jeffrey De Keiser (Belgia).
Perioadă expozițională: 30 octombrie – 20 noiembrie 2022
Vernisaj: sâmbătă 12 noiembrie 2022, ora 15:00,
sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou
Invitați : Mirela Momanu, Cristina Gârleșteanu și Cosmin Gârleșteanu
Moderator: Cătălina Neculau
Afiș realizat de: Ghenadie Cebanu
Coordonator expoziție: Mihaela Ajităriți
Partener: Cosmos Foto Digital – Braşov
45 de fotografi din 12 țari, o temă inedită: spiritul străzii.
Spirit suprins în viziunea fiecărui autor, prin momente ciudate, personaje originale, asocieri neașteptate, suprapuneri inventive sau alte situații pe care strada le aduce în calea fotografilor care imortalizează cotidianul. Prin urmare, întreaga expoziție surprinde prin tonul său nonconformist și uneori jucăuș, dar care dovedește un spirit de observație aparte al autorilor.
Expoziția aduce împreună în premieră 3 grupuri/comunități de fotografie de stradă din România: On Spot, Eye Patch Collective și Photo Team România.
Despre On Spot
Grupul OnSpot a luat naștere dintr-o idee simplă, aceea de avea o echipă care să pornească la fotografiat pe stradă și care să se dezvolte învățând unii de la alții și petrecând totodată timp de calitate împreună. Grupul a fost creat de Mirela Momanu și Fred Fogherty, în urma atelierului de portret de stradă susținut în cadrul Bucharest Photo Week, primul festival internațional de fotografie din București.
În prezent activitatea On Spot se desfașoară pe social media (Facebook în special), membrii orgânizand periodic sesiuni de fotografie de stradă în București și imprejurimi. Totodată, planurile de viitor implică organizarea unor expoziții în afara țării dar și implicarea în cadrul unor proiecte culturale de anvergură mai mare.
Despre Eye Patch Collective
Eye Patch Collective este un colectiv de fotografie de stradă din Cluj-Napoca, fondat de Andrei Furnea, Virgil Mleșniță, Alexandru Ilea, Mihai Ciama, Adrian Mihoc și Romulus Maier, care și-a propus să aducă în atenția publicului fotografie de calitate, dar și să organizeze diverse expoziții sau evenimente axate pe fotografia de stradă. Îi găsiți pe Instagram, aici: https://www.instagram.com/eyepatchcollective/ și, de asemenea, puteți folosi hashtagul #eyepatchcollective atunci când postați imagini, pentru a fi selectate și prezentate pe pagina lor.
Doi dintre membrii colectivului se află și în spatele zine-ului Celula Foto, primul proiect de acest gen de la noi. Ajunsă în prezent la numărul 5, publicația a fost lansată în luna martie a acestui an și, în cuvintele lui Maier Romulus, este „un fel de amuse-bouche oferit înainte de felul principal al unui festin fotografic. E mai mult decât un teaser, un sneak peek în lucrările fotografului, care să te facă să te familiarizezi cu viziunea lui și să aștepți cu nerăbdare să scoată un photobook. E, totodată, o încercare de a aduce în casele iubitorilor de fotografie cât mai multe perspective fotografice, la o calitate bună și un preț decent. Din dorința de a promova onest cât mai mulți fotografi români.”
Zine-ul îl găsiți aici
Despre Photo Team România
Grupul a luat naștere în anul 2011 și a pornit de la ideea membrilor fondatori – Dan Moruzan, Cornel Hlupina, Mirela Momanu și Eli Driu – de a lucra împreună și de a se promova reciproc, trecând printr-o serie de proiecte bazate pe teme comune, expoziții, organizări de concursuri de fotografie de stradă și realizarea de acțiuni și interviuri, pentru a promova și a crește acest gen fotografic în România.
Linkuri utile:
https://www.facebook.com/onspotgallery


























