Vernisaj expoziție „AN2022″

Miercuri, 25 ianuarie 2023, a avut loc întrevederea publică a Clubului Fotografilor Iași (CFI), în cadrul căruia Adrian Purice a prezentat o retrospectivă a anului 2022. Revenind din amorțeala de după carantină, timp în care activitățile publice au fost reduse, în anul 2022 CFI a efectuat diverse activități dedicate artei fotografice. S-au organizat întâlniri private, publice, ture foto de grup cât și expozitii personale sau colective. S-au organizat 7 întâlniri cu prelegeri publice despre fotografie, acoperind subiecte precum istoria fotografiei, opera fotografilor consacrați, legislație, tehnică fotografică, astrofotografie sau terapia prin fotografie. Membrii clubului au organizat 7 expoziții de fotografie, cu tematici precum fotografia de stradă, de natură sau de călătorie. CFI a adus la Iași 2 expoziții externe, precum „Dobrogea” lui Mircea Bezergheanu și „Spiritul străzii” a grupurilor de fotografie On Spot, Eye Patch Collective și Photo Team România. CFI a fost invitat la Noaptea Cercetătorilor, ca participant, clubul organizând o mini expoziție de fotografie, promovând astfel arta fotografică la Iași.
Întâlnirea publică a continuat cu vernisajul expoziției colective de fotografie „AN2022”, o expoziție devenită tradiție la CFI. Cristian Țibu ne-a prezentat o scurtă istorie a expozițiilor AN20xx, începând cu prima expoziție, organizată în anul 2010, și anume AN2009.

Publicul a descoperit și o parte din istoria CFI, precum înființarea clubului în 2008 la inițiativa lui Dan Mititelu, sau cursul „O iniţiere în Fotografie” organizat tot de Dan Mititelu.
Clubul Fotografilor Iași și Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iași vă invită să vizionați expoziția „AN2022” la Galeria de Artă „La Gard” până pe data de 11 februarie 2023. Recomandăm vizionarea pe timpul zilei, când negru este mai negru și albul este mai alb.
Text și afiș: Adrian Purice
Fotografii eveniment: Paul Pădurariu, Andrei Covrig, Gabriel Amarandei
Întrevedere publică 25.01.2023, vernisaj

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor Iași
organizează:
Întrevedere publică
Prelegeri despre fotografie
Sumar:
„Retrospectiva 2022 la CFI”, prezentare de Adrian Purice
Vernisajul expoziției „AN2023”, prezentare de Cristian Țibu
Întrevederea va avea loc miercuri, 25 ianuarie 2023, ora 18:30,
în sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou.
Accesul este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de fotografie.
Moderator și realizare afiș: Adrian Purice
Linkuri utile:
https://clubulfotografilor.ro/acitivitate-club/expozitii-de-fotografie/expozitie-an2022/
Vernisaj expoziție „Tăcerile din cetini”

Pentru o parte a membrilor Clubului Fotografilor Iași, actul fotografic ține în primul rînd de regăsirea acelui mod existențial care i se potrivește umanității dar pe care ea, rătăcită pe căile unei tragice civilizații, continuă să îl refuze. De aici, multiplele mobilizări pentru turele în „natură”, adică în acele locuri în care nu (prea) mai funcționează măsluirile existențiale ale agresivei noastre oicumene.
Retrăirea, fie și numai pentru cîteva zeci de minute, a adevăratei lumi de care se leagă fibra noastră intimă este îndeajunsă răsplată pentru aceste escapade, făcute în limita posibilităților materiale și de timp, însă, de-a lungul anilor, fericiții călători au avut mereu generozitatea să împărtășească și celorlalți sublimul experienței lor. De aici tendința de a perfecționa genuri precum fotografia etnografică ori de natură, de peisaj, de „viață sălbatică”, apelînd eventual la portret, portret animalier ori macrofotografie. Pe această direcție a înaintat și una dintre cele mai dedicate prezențe ale grupului în cauză, Mihaela Burlacu, care însă, prin expoziția „Tăcerile din cetini” (de distins și numerologic: între 21.11 – 11.12.2022, la Galeria „La Gard”; vernisajul, cu proiecții pe fond muzical, la 22.11, în sala „Diotima” a Casei de cultură), face dovada unei salutare radicalizări, ca tehnică și ca mesaj.
Într-adevăr, artista exclude, în cele mai bine de 50 de imagini, prezența umană, nu doar ca portret ori siluetă, dar chiar și cea sugerată de vreo scîndură, de vreo cabană, animal domestic, pilon de rețea, cărare ori marcaj turistic. Subiectele sînt, mai toate, pur silvice (apar și cîteva panoramări de creste, dar tot peste freamătul codrilor) și, fascinat de înalta viețuire ce ți se dezvăluie, nu ai decît să te pătrunzi de evidența că nesfîrșita violență antropică pare a fi fost, în sfîrșit, dată la o parte și să înțelegi că, vorba lui Eminescu, „planetul ce ne poartă cugetă adînc și sfînt”.
Căci expozanta știe să vadă și, dincolo de condiția de manifest ecologic ori de superior eseu fotografic, cheamă de fapt la contemplarea barbariei noastre, în contrast cu adevărata civilizație, pe care o așteaptă de la noi bătrînii pădurii, miile de mii de ramuri, de trunchiuri, de cetini, de creste de brazi… Pînă atunci, ei etalează, în cadre care par a li se supune, ca umbre de mărturii, o rețea rizomatică, o viguroasă frăție a vieții, de care și neamul omenesc pare a fi fost în stare, cîndva – sugestia de anamneză se obține și din preferința pentru pîcle, cețuri, griuri hibernale, la care se adaugă mai multe poematice supraimpresiuni.
De altfel, se profită de sugestiile aduse, prin anii 1980, de arta fractală, cu dezvoltarea prodigioasă a cîte unui motiv, dar și de estetica tapiseriei populare, de vreme ce perspectiva albertiană este evitată și suprafața (adeseori, mai curînd) picturală se consumă în ritmuri lineare ori în bumbi cromatici de toată delicatețea. Chiar și grandiosul geologic pare să cadă în pragul fabulosului viețuirii vegetale și este un punct de onoare să obții textură și tonuri din mușchiul îngălbenit pe coaja copacului ori din siluete de trunchiuri desfrunzite. Rareori un artist a pus atîta obstinație în a căuta în natură adevărul – și, mai ales, Adevărul, așa cum fac pustnicii! – încît se poate spune că, prin aceasta, lirismul școlii de pictură ieșene și-a găsit un debușeu dintre cele mai sigure în mediul, încă atît de subestimat artistic, al fotografiei.
Nu se cuvine a fi trecută cu vederea (ținînd cont și de perioada expozițională, ce cuprinde sărbătoarea Sfîntului Andrei, vechiul an nou dacic, apoi Ziua națională) nici dimensiunea curat patriotică a manifestării, chemarea de a ne regăsi echilibrul regăsindu-ne țara – de nu cumva ultima care mai poate cînta din asemenea codri. Cu atît mai mult se înalță zgomotul pe care îl fac tăcerile din cetini. Poate că el va fi ascultat cu urechea inimii și, odată cu el, și cei care îl îndreptățesc.
Text: Ioan Răducea
Prezentare expoziție:
Fotografii vernisaj: Adrian Purice
Vernisaj „Jurnal de Călătorie, Înălțimi”
Marți, 13 decembrie 2022, a avut loc întrevederea publică a Clubului Fotografilor Iași, în cadrul căruia participanții au descoperit pe fotograful de stradă Boogie (Vladimir Milivojevich), prezentat de Adrian Purice.
Publicul a descoperit viața și publicațiile artistului din New York, cât și tematica fotografiilor sale: duritatea naturii umane, reziliența, supraviețuirea. A fost prezentat albumul inițiatic “It’s All Good”, care a documentat viața de la periferia New York-ului, viața vânzatorilor de droguri, a consumatorilor, gloria falsă afișată de gangsteri. Au urmat albumele “Moscow” și “Belgrade Belongs To Me”, care continuă lait motivul fotografului Boogie, și anume documentarea unei lumi marginalizate, o lume brutală.
Întâlnirea publică a continuat cu vernisajul expoziției de fotografie “Jurnal de Călătorie, Înălțimi”, de Vasile Iacob, expoziție care ne arată lumea dintr-o altă perspectivă.
Expoziția continuă ciclul jurnalelor de călătorie (”Călător prin Sentimente” – 2013, ”Jurnal de Călătorie – Dolomiti” – 2014, ”Jurnal de Călătorie Letea-Sulina” – 2015, ”Jurnal de Călătorie Qatar” – 2016, ”Jurnal de Călătorie – Acasă” – 2017, ”Jurnal de Călătorie – London Eye” – 2019, ”Jurnal de Alb” – 2021) care creionează în imagini surprinse cu ajutorul dronei diverse locuri din România, semnificative pentru autor, care dorește să ne împărtășească emoțiile locurilor așa cum le-a trăit, cu speranța de a bucura ochiul și sufletul privitorului prin viața la înălțime, pe care o putem regăsi în fotografiile din expoziție. Expoziția amintește de un citat al lui Leonardo da Vinci: ”Odată ce te-ai delectat cu zborul, ajungi să mergi pe pământ cu ochii îndreptaţi către ceruri, căci ai ajuns în înălţimi şi într-acolo tânjeşti să revii.”
Text: Adrian Purice
Prezentare expoziție:
Imagini vernisaj:
Întrevedere publică 13.12.2022, vernisaj

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor Iași
Întrevedere publică
Prelegeri despre fotografie
Sumar:
„Boogie”, prezentare de Adrian Purice
Vernisajul expoziției „Jurnal de Călătorie, Înălțimi”, prezentare de Vasile Iacob
Moderator și realizare afiș: Adrian Purice
Întrevederea va avea loc marți, 13 decembrie 2022, ora 18:30,
în sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou.
Accesul este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de fotografie.
Linkuri utile:
Întrevedere publică 22.11.2022, vernisaj

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor Iași
Întrevedere publică
Prelegeri despre fotografie
Sumar:
„Stenopa”, prezentare de Gheorghiță Epureanu
Vernisajul expoziției „Tăcerile din cetini”, prezentare de Mihaela Burlacu
Moderator și realizare afiș: Adrian Purice
Întrevederea va avea loc marți, 22 noiembrie 2022, ora 18:30,
în sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou.
Accesul este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de fotografie.
Linkuri utile:
www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
Informații despre stenopă:
Vernisaj expoziție „STREET SPIRIT”
„Spiritul străzii” a ajuns la Iași, însoțit de Cristina și Cosmin Gârleșteanu care au împărtășit cu publicul prezent ce înseamnă pentru ei fotografia de stradă. Expoziția care întrunește 45 de momente furate străzii, furate timpului și așezate cu iscusință pe hârtie de fotografi din 12 țări și care subliniază diversitatea umanului, a socialului cu tot ce implică el, a fost vernisată pe data de 12 noiembrie începând cu orele 15 în Sala Diotima a Casei de Cultură Mihai Ursachi.

Fotografia de stradă este un decupaj al realităților care trec pe lângă noi zi de zi, prea grăbiți să le observăm uneori, bucăți de viață „salvate” de ochiul fotografului și redate societății, prin cea mai vie oglindă: fotografia. Am aflat de la Cosmin și de la Cristina că nu toate turele foto sunt încununate de fotografii așa cum îți dorești, fiind uneori suficient să ieși pe stradă, să observi oamenii și să fotografiezi doar cu ochiul minții, pentru că imaginea respectivă se așază cuminte pe nevoile tale. Dacă pasiunea pentru fotografia de stradă poate fi adictivă, ea poate, de asemenea, să fie medicament, așa cum ne spunea Cosmin. Medicament atât pentru fotograf, pentru că te poate ajuta să exprimi stări care nu pot lua altă formă decât fotografia, cât și pentru privitor, așa cum au afirmat unii participanți din sală, pentru că te poate ajuta să te identifici, să regăsești stări revelate de imagine care să te proiecteze înapoi în lumea ta.
Întrebările din sală au animat atmosfera invitându-ne să ne gândim la potențiale situații întâlnite în ture foto de fotograful iubitor de stradă, dar și la fotografia de stradă ca ceva care oferă viață sau ia din viață, dacă e să ne gândim că uneori pui fotografia înaintea a tot ceea ce te-ar mai putea pasiona. Fără a avea pretenția de a fi lămurit toate dilemele fotografiei de stradă, care rămâne valoroasă tocmai prin provocările ei, cei care au participat la întrevederea cu Cristina și Cosmin Gârleșteanu i-au putut înțelege mai bine valoarea și au putut gusta împreună cu un blondin mic și răbdător din bucuria invitaților noștri de a reda oamenilor momente din viața lor, într-o formă care „durează toată viața”, ba chiar și dincolo de ea.
Mulțumiri Cristinei, lui Cosmin și lui Igor pentru prezența la Iași și de asemenea tuturor celor care au fost prezenți în sală, cu mențiunea că vă așteptăm cu drag la următoarele întrevederi publice organizate de Clubul Fotografilor Iași.
Text: Cătălina Neculau
Mulțumim Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” pentru găzduirea acestui eveniment.
Moderator: Cătălina Neculau
Coordonator expoziție: Mihaela Ajităriți
Realizare afiș: Ghenadie Cebanu
Vernisaj expoziție „Dobrogea, tată, Dobrogea!”
Marți, 11 octombrie, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a fost vernisată expoziția „Dobrogea tată, Dobrogea!“ a fotografului Mircea Bezergheanu. În miezul toamnei, ne-am trezit cu Dobrogea în Parcul Copou și nu oricum. Timp de două ore, Mircea Bezergheanu ne-a purtat, prin intermediul fotografiilor, filmărilor și poveștilor, prin anotimpurile și stările Dobrogei, ”locul în care cel mai vechi pământ se contopește cu cel mai nou pământ”.
„Dobrogea tată, Dobrogea!“ este proiectul de suflet al fotografului gălățean și visul său de a (re)aminti tuturor că tărâmul dintre Dunăre și Marea Neagră nu e un loc pustiu, ci un univers aparte prin diversitatea peisajelor, a formelor de relief, a formelor de viață, de la animale, păsări și insecte până la oamenii de diferite etnii.
Dincolo de datele statistice (aproape 8 ani de la începerea proiectului; ore, zile și nopți dedicate fotografierii și filmărilor în teren, în condiții meteo variate, pentru a surprinde specii endemice; 14000 de secvențe video din care aprox. 600 au fost incluse în partea I a peliculei; zeci de ore petrecute în studio pentru armonizarea ritmului muzicii cu secvențele din natură, cu sunetele naturale și cu vocea povestitorului din filmul documentar) și munca intensă, se află omul care și-a înfășurat sufletul cu frumusețea Dobrogei, cu locurile ei tainice sau „la vedere”, pline de legende. Nu poți fotografia natura dacă nu te faci una cu muntele, cu câmpia, cu pădurea, cu apele liniștite sau învolburate, una cu ploaia sau cu furtuna de ninsoare. Nu poți fotografia natura dacă nu-ți lași simțurile în brațele ei ca să-i poți desluși sunetele, stările, ritmurile, zbaterile de aripi, mesajele norilor, mirosul aerului. Mircea Bezergheanu a făcut asta și ne-a purtat pe Dealurile Babadagului, pe Valea Mahomencea, canionul șisturilor verzi, pe creasta bătrânilor Măcini, pe Câmpia Morfa, Grindul Lupilor, pe la Enisala, Sarichioi, pe gheața Lacului Razim și pe canalele și lacurile Deltei Dunării. Ne-a povestit și despre dihorul de stepă, șoimul dunărean, flamingo, șacali dar și despre cele șapte vânturi care modelează nu doar stâncile Pricopanului, Țuțuiatului sau Pietrele Mariei, nu doar nisipul sau gheața de pe malurile Dunării, ci și viața localnicilor pescari care vâslesc pe apele Deltei. Da, Dobrogea nu e doar tărâmul dintre ape, ci și tărâmul aflat la răscruce de vânturi.
Pentru cei care au fost marți seara în Sala Diotima, a fost un tumult de povești (despre fotografie și nu numai), imagini, emoții, sunete și culori pentru că Dobrogea, în esența ei, este viață, este spectacol indiferent de anotimp, indiferent de unde ai privi-o. Dobrogea e țara dintre cer, pământ și ape, unde natura ar crea liberă și ar da viață în continuare dacă oamenii ar lăsa-o să facă asta în felul ei. Până atunci, nouă ne rămân întrebările: „Ce ne-a făcut să ne îndepărtăm de esență? Ce ne-a făcut să ne îndepărtăm de libertate?”
Mircea Bezergheanu, mulțumim!
Curator expoziție, organizator și moderator vernisaj: Mihaela Ajităriți
Afiș: Adrian Purice
Streaming: Marian Bîrlădeanu
Text: Mihaela Burlacu
Mulțumim publicului pentru participarea activă la eveniment.
Mulțumim Casei de Cultură „Mihai Ursachi” pentru găzduirea acestui eveniment.
Linkuri proiect/autor:
Trailer proiect :
https://www.youtube.com/watch?v=YnXwpNXrwoI
https://www.youtube.com/watch?v=3xqjcW-_RDg
Pagina de Facebook a proiectului:
https://www.facebook.com/groups/RawDobrogea/
Blog personal Mircea Bezergheanu:
https://www.intufisuri.ro/
Canal Youtube Mircea Bezergheanu:
https://www.youtube.com/c/MirceaBezergheanu
Platforma streaming film “Dobrogea”:
https://streamerse.net/event/dobrogea
Rezumat întrevedere publică 06.09.2022
Pe data de 6 septembrie Clubul Fotografilor Iași a organizat, la sala Diotima a Casei de Cultură Mihai Ursachi, o întrevedere publică, moderată de Adrian Purice, în care au fost abordate două subiecte de interes pentru fotografi și nu numai.
Subiectele abordate au fost “Drepturile și obligațiile fotografilor” și “Fotografia de nuntă”, având ca invitați pe doamna avocat Ana Maria Rață, respectiv fotograful Bogdan Săndulescu.
În cadrul acestei întrevederi am încercat împreună cu invitații noștri să deslușim cadrul legal care gestionează limitele și libertățile fotografului, dar și diverse modalități în care poate fi abordată fotografia de eveniment. Dacă din perspectiva respectării datelor cu caracter personal, libertatea fotografului pare să fie limitată de noul cadru legislativ, fotografia de eveniment dă frâu liber creativității, așa încât protagoniștii evenimentului să primească povestea bucuriei lor în imagini, potrivită așteptărilor lor. Limitele impuse, mai ales fotografiei de stradă, de legislația din domeniul protejării datelor cu caracter personal pot fi privite ca provocări pentru fotografi, care se văd nevoiți să reinventeze fotografia de stradă și să găsească metode noi de a se exprima prin acest gen de fotografie.
Fotografia de nuntă ne-a fost prezentată din prespectiva unui fotograf profesionist. Participanții au putut afla detalii din culisele fotografierii unui eveniment de nuntă, precum faptul că mai întâi un fotograf acoperă mai întâi cadrele tradiționale, obligatorii, și pe urmă își permite să fie creativ. De asemenea am aflat și de impedimentele fotografiei de nuntă, pornind de la saloanele de evenimente care nu oferă un cadru prietenos fotografiei, până la clienții care fac dificilă obținerea unei imagini care să reflecte bucuria evenimentului. Participanții la prezentare au putut afla ce îl insipira pe fotograful Bogdan Săndulescu, fiind menționate nume de fotografi precum Jeff Ascough, un renumit fotograf de nuntă, sau Babicius Aleksandras, un fotograf de nuntă lituanian cu un stil curat, natural.
Clubul Fotografilor mulțumește atât invitaților, cât și participanților și vă așteaptă la noi întrevederi publice, cu subiecte la fel de provocatoare.
Linkuri utile:
Website doamna avocat Ana Maria Rață: https://anarata.ro/
Portofoliu Bogdan Săndulescu: https://bogdansandulescu.ro/fotografii/nunta/
Alte linkuri:
Portofoliu Babicius Aleksandras: https://www.facebook.com/MenineNuotrauka/photos/a.935157796556939/935159343223451/?type=3
Portofoliu Jeff Ascough: https://jeffascough.com/wedding-photography/
Fotografii întrevedere publică: