6 AM
După modelul colegilor noștri de la Clubul Fotografilor din Piatra Neamț și la inițiativa colegei noastre Mihaela Burlacu, a apărut întâlnirea fotografică de la ora 6. Dimineața. Așa că, deși când a sunat ceasul mulți dintre noi am privit cu îndoială și nedumerire ora cam mică pentru a ne trezi, am reușit să coborâm pe rând câte un picior spre podele și iată-ne ajunși în Piața Unirii, de unde răcoarea unei zile de vară ne-a fugărit către oriunde, numai să bată soarele.
Așa că ne-am pornit agale către Hala Centrală, ascultând pe alocuri alarme care abia îi trezeau pe unii norocoși și parcă pentru o fracțiune de secundă ai fi fost tentat să crezi că mai bine ai fi rămas să lenevești la căldurică. Cu toate acestea, am înaintat privind în jur câte o pisică zgribulită, câțiva oameni grăbiți deja spre serviciu, creând unui trecător impresia că nu am fi ieșeni, pentru simplu fapt că eram cu aparatele agățate de gât. Ne-am jucat cu lumini și umbre, unii chiar începători în ale fotografiei de stradă, alții deja mai orientați și îndrăzneți, oprindu-ne într-un final, după nelipsita fotografie de grup, la o cafea bună și caldă, într-un colțișor care părea să îi placă și soarelui, până când, destul de repede de altfel, timpul ne-a fugărit pe fiecare la treburile lui. Lăsăm mărturie câteva imagini, care ne-au făcut să începem ziua cu ceva eforturi de imaginație, răsfățate de lumina blândă (prea blândă chiar) a unui răsărit, dintr-o dimineață oarecare, de iulie.
Fotografi: Bianca Adiaconiței, Mironescu Miruna, Iuliana Luca, Eduard Anton, Catalina Neculau, Ghenadie Cebanu
Text: Catalina Neculau
SoNoRo la casa memorială „Vasile Alecsandri”
Concert la casa memorială „Vasile Alecsandri”
Marți, 13 poate fi și cu NoRoc.
De fapt, mai mult decât atât, poate fi cu acorduri fine de vioară, violă și violoncel, pe înserat, la umbra unui stejar secular, cu un pahar de vin și câțiva țânțari.
Profitând de faptul că și în acest an județul Iași se află pe harta turneului SoNoRo Conac, am pornit spre Mircești, spre Casa Memorială ”Vasile Alecsandri”. Acest muzeu se numără printre locurile de mare valoare culturală, arhitecturală și aș spune și peisagistică de la noi din țară, astfel reprezentând un cadru ideal de desfășurare al concertelor aflate anul acesta la a IX-a ediție.
”Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai” am ajuns și noi, în grădina muzeului, descoperind aici un public numeros și divers, atent să absoarbă fiecare fragment muzical, fiecare poveste și fiecare emoție transmisă de artiștii Alissa Margulis (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Kyril Zlotnikov (violoncel).
Glasul unei măicuțe a însoțit diafan lumina soarelui de apus care a lăsat locul tăcerii calde unei seri care s-a încheiat magic în conversații însoțite de bucuria emoției muzicale. Atmosfera nu a apus odată cu soarele, ci a fost dusa mai departe în imagini, nu doar de suflet ci întipărite pe retina aparatului foto. Va oferim câteva momente, cu drag și speranță de a va transporta pentru câteva secunde înapoi în timp, într-o seara de vara, la Mircești.
Mai multe fotografii aici:
https://1drv.ms/u/s!AmDW6PNCPxDx-FQO2hMvvfe6OEJa?e=ME138A
Fotografi:
Bianca Adiaconitei, Catalina Neculau, Mihaela Ajitariti, Ghenadie Cebanu împreună cu Kyril Zlotnikov :)
https://conac.sonoro.ro/concerte/concert-la-casa-memoriala-vasile-alecsandri/
Scoși din casă de albul iernii
[2021-01-07] Tura foto în pădurea Dobrovăț
Scoși din casă de albul iernii, ne-am pornit cu entuziasm și ceva frig în oase către unul dintre cele mai frumoase daruri ale naturii pe care le-a primit Iașiul: pădurea Dobrovăț.
Copacii ne-au întâmpinat înveliți cu grijă de zăpada albă, lăsându-ne nouă frigul, care nu a reușit să ne alunge decât după ce ne-am jucat cu imaginația și cu camerele foto încercând să surprindem acea poveste cu care fiecare dintre noi a rezonat. Ne-am convins încă o dată că ceaiul cald are cel mai bun gust băut de la termos, în mijlocul naturii după ce încerci să îți dezgheți un pic degetele de la mâini și de la picioare, despre care uiți când încerci să „furi” clipe desenate de natură. Vă invităm să vă delectați vizual cu cel mai „gustos” „fondue” de copaci înzăpeziți pe care am reușit să îl surprindem într-o oarecare duminică de februarie dintr-un an aflat încă sub semnul pandemiei.
Text: Catalina Neculau.
Fotografi: Catalina Neculau, Miruna Mironescu, Ghenadie Cebanu
Promisiune în imagini – Piatra Craiului
După un an atipic și absolut ciudat din punctul de vedere al călătoriilor permise, septembrie a fost cel mai generos spectacol la care am putut să particip în mijlocul naturii, printr-un concurs de împrejurări și „o mână de prieteni în asfințit” ce au făcut din Creasta Sudică a Pietrei Craiului o poveste care mi-a marcat existența.
Am mai scris despre asta, într-un articol mai plin de cuvinte pentru că fotografia în Piatra Craiului devine posibilă după ce știi cam ce te așteaptă și cam cum să reacționezi la înălțime, dar cu toate acestea există o poveste în imagini pe care aș vrea să o împărtășesc celor care iubesc muntele și deopotrivă fotografia. După cum mă exprimam și pe blog, am fost luată prin surprindere de îndrăzneala căprioarelor de fi atât de aproape de oameni și de blândețea lor, am fost neîncrezătoare în abilitatea mea de a urca cu tot cu teleobiectiv, așa că am fost nevoită să mă mulțumesc doar cu obiectivul de kit de la camera foto (28-70mm) și cu telefonul care m-a ajutat să prind câteva imagini mai wide.
Nu sunt învățată să nu muțesc și să nu îngheț la propriu de emoție când văd căprioarele și caprele negre în lumea lor așa că până m-am mișcat să îmi schimb setările de la fotografia de peisaj la cea de viață sălbatică, cu regretul la purtător că undeva la cabană mă aștepta teleobiectivul, am reușit să fur câteva momente din viața necuvântătoarelor din Crai, chiar dacă nu la calitatea pe care mi-aș fi dorit-o.
Peisajele amețitoare care se dezvăluiau din necunoscut odată cu ceața care ne-a însoțit aproape jumătate din drum au mai prins contur pe senzorul aparatului meu foto acolo unde cărarea părea sigură, dar au fost și zone unde doar sufletul meu a fost amprentat ireversibil de ceața lăptoasă alergând cu repeziciune pe stânca alb lucioasă, amestecată cu verde crud în soarele indecis și care vor rămâne cumva un fel de poveste între mine și acele momente unice ale mele cu muntele și ale muntelui cu mine. Cred că fiecare picior care calcă pe acolo scrie împreună cu muntele o poveste diferită, pentru că niciodată muntele nu-și respiră cețurile și nu-și crește iarba la fel. Cu promisiunea că data viitoare voi fi mai pregătită pentru fotografiat, cu lecția răbdării învățată, cu tot ce am nevoie la mine (am constatat că am luat mai multă mâncare decât mi-a trebuit, acum știu că am nevoie doar de multă apă, de teleobiectiv și ceva simbolic de ronțăit :) ), vă las să colindați pe muntele care pentru mine înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât promisiune: Piatra Craiului.
Neculau Catalina
Tură foto în vreme de pandemie
Trăim vremuri destul de tulburi și paradoxul este că deși trebuie să ne distanțăm fizic, omenirea trăiește cumva împreună toată această provocare care ne-a pus, aparent, viețile pe pauză. Și totuși într-un ritm oarecum mai puțin amețitor, continuăm. Zilele curg una după alta și se transformă în săptămâni și curând în luni de viață altfel. Și e firesc să ne preocupăm în continuare de ceea ce ne pasionează, așa că pentru Clubul Fotografilor din Iași a apărut o nouă provocare: aceea a fotografiilor făcute în casă, venită la inițiativa colegului nostru Nicu Apostu, numită Tură foto prin casă. Așa că am început să fim atenți la cum bate lumina dimineața, seara, în miezul zilei și să descoperim unghere pe care nu neapărat nu le știam, dar erau cumva acolo „absent dar implicit”, un fel de detalii care abia acum capătă alte dimensiuni. Descoperim ce păsări cântă în copacii din fața casei, pe care nu le auzeam niciodată, fiindcă nu aveam timp. Aceste descoperiri pot fi o bună metaforă și pentru viața noastră, pentru că avem timp de căutări interioare care se pot regăsi în compoziții fotografice îndrăznețe ale unor colegi mai inspirați și mai creativi care pot fi despre trăirile oarecum încâlcite ale acestor zile, sau care ne pot face lumină în încâlcelile pe care graba vieții noastre anterioare ni le-a făcut. Sau pe care ni le-am făcut. Putem vorbi de altfel de viață pentru că e clar că viața noastră este și va fi altfel, dar important este că nu ne oprim. Și nu vrem să ne oprim nici din fotografiat, chiar dacă stăm în case. Vă propunem, prin urmare, o incursiune scurtă în ceea ce a întâlnit focusul camerelor foto prin colțurile de casă ale unor pasionați de fotografie.
(text: Cătălina Neculau)
Rockstadt 2019 – Povestea continuă (II)
A Doua Zi
Rockstadt Extrem Fest Râşnov 2019
A doua zi au început ploile dar şi micile surprize şi bucurii.
Multă muzică pentru toate gusturile rock. Hard rock, nu metal, heavy metal, thrash, folk metal, doom, death metal, grind, hard core, metal core, black metal, symphonic black metal, stoner şi lista nu se opreşte aici. Festivalul începea în fiecare zi cu şansa dată trupelor de puştani cu m ar fi Lucky Thirteen şi Blană Bombă.
În prima zi primele trupe TC3 şi Nuvijan au încălzit atmosfera. Ura de după uşă cu un Costi la voce ca pe vremuri a impresionat prin acelaşi Ete-te la tine, aducând amintiri din adolescenţă.
Plăieşii de la Hiraeth, cei care au câştigat concursul trupeleor underground de cu o zi înainte au impresionat prin show ul închegat susţinut în faţa multor spectator. Apoi cei de la Din Umbră au făcut introducerea în atmosfera fabuloasă susţinut de Sur Austru cu un concert de zile mari. Îi ratasem anul trecut la Rockstadt şi doream să îi ascult. Pur şi simplu fenomenal. Unul din cele mai bune concerte de la acest festival.
Cei de la Gothic nu prea m-au prins dar show-ul lor a fost foarte apreciat.
Mă pregăteam pentru ce avea să vină. Crystal Lake au lipsit in schimb pe scenă au apărut nişte tipi foarte simpatici de la formaţia vocal instrumentală Adept. Din Suedia au venit cu drag şi spor , nu mă intrebaţi de vreo melodie în schimb au cântat excepţional. Din toate trupele de metal core mai melodice mai grohăite sau mai finuţe , Adept au fost fantastici. Au mai fost şi Betraying the Martyrs şi Bleed from Within în acea seară dar parcă a fost o magie pe scena la Adept.
Finalul serii cu un pic de ploaie a fost susţinut de Katatonia şi de Paradise Lost. Muzica celor de la Katatonia a fost direct în sufletul meu cu acest album Night is the new Day, răscolitor cu vocea calmă a lui Jonas Renske. Apoi Paradise Lost. I-am aşteptat ani, la Skiprock în 1994 nu am putut să merg, nu aveam parale. Nick Holmes şi băieţii lui au fost fantastici. Cred că pentru asta am venit. Eram fericit Dar nu am putut să plec acasă chiar dacă se anunţaseră ploi.
(Text/Fotografii: Claudiu Bîrliba)
Rockstadt 2019 – Povestea continuă (I)
Ziua concursului
Rockstadt Extrem Fest Râşnov 2019
Vara. Festival, Rock, Metal. Saptamana aceea cand incepe Rockstadt Extrem Fest sau REF.
REF înseamnă prietenie, nu este doar un festival obişnuit, aici toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, prietenii noi sau vechi şi pe lângă asta muzică bună. Toate adunate într-un singur cuvânt METAL. Sau METALE.
După expoziţia de fotografie METALE din aprilie 2019 din Iaşi, cu imagini din 2018 de la Rockstadt Extreme Fest, continuată cu expunerea fotografiilor in clubul Rockstadt din Braşov, a venit vremea concediilor, atunci când pui cortul în spinare şi hai la festival.
Festivalul ca şi în ceilalţi ani a beneficiat de două locuri de camping bine organizate, de un program pe 5 zile plus de două evenimente exclusiviste live în peştera Valea Cetăţii . În jur de 7000 de suflete pe zi, 50 de trupe din care vreo 8 headlineri de renume mondial, în statistici şi multă, multă ploaie. În concluzie, unul din cele mai mari festivaluri de metal din Estul Europei, comparativ cu Brutal Assault.
Povestea continuă şi anul acesta. Rockstadt Extrem Fest Râşnov 2019 mai pe scurt Ref-ul anul acesta începe de miercuri cu şansă dată celor 6 trupe calificate la un turneu plus două recitaluri de excepţie Dor de Duh şi Bucovina.
Hiraeth din Iaşi au fost cei care au câştigat concursul, după un show în forţă, urmând ca a doua zi să aibă un slot pentru un concert poate un pic mai mare. Atmosfera veselă, lume binedispusa şi hai la treabă la toaca cu Dordeduh şi cu un Norilor dela Negura Bunget prevestitor pentru zilele cea aveau să vie.
Bucovina a încheiat seara cu Straja şi cu Mestecăniş, aducând sufletele noastre acasă.
(Text/Fotografii: Claudiu Bîrliba)
Tură foto la Cuejdel
Lacul Cuejdel, cel mai mare lac de baraj natural din România, situat în Munţii Stănişoarei, judeţul Neamţ, a fost vizitat duminică, 11 noiembrie 2018, de participanţii la Tabăra de fotografie „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului”. Traseul ales a fost prin satul Magazia, comuna Crăcăuani, şi a presupus parcurgerea a şapte kilometri până la destinaţie. Efortul fotografilor, unii veniţi la Cuejdel pentru prima dată, a fost răsplătit cu o lumină deosebită.