Eveniment dedicat fotografiei, la Clubul Fotografilor Iaşi
Clubul Fotografilor Iași a organizat în seara zilei de 4 februarie 2020, două evenimente de excepție: Retrospectiva fotografică 2019 și vernisajul expoziției AN2019. Acestea au avut loc la Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași în cadrul celei de-a 214-a întrevederi a Clubului Fotografilor Iași. Întâlnirea a adunat un număr mare de prieteni, colaboratori și pasionați de fotografie în Sala ”Diotima” a Casei de Cultură din Parcul Copou.
Programul retrospectivei a cuprins prezentarea activităților fotografice din anul 2019, realizate cu sprijinul membrilor clubului. Intervențiile invitaților , insoțite de cele a membrilor clubului și mai ales de slideshow-urile pregătite de Florin Aioanei special pentru acest moment, au arătat că în jurul fotografiei oamenii se reunesc din pasiune și prietenie.
Întrevederile publice din anul 2019 au avut ca scop transmiterea unor informații utile privind diferite teme fotografice, workshop-uri și nu în ultimul rând lucrările unor fotografi celebrii.
În cadru discuției a fost amintită și Tabăra de fotografie ”Căutându-l pe Eminescu”, aflată la a IV-a ediție. Aceasta a avut loc la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu din județul Botoșani. În cele zile de activități și-au dat întâlnire fotografi din Iași, Bacău, Vaslui și Botoșani, avându-l ca invitat special pe Marius Cinteză – fotograf, din București.
Tot în anul 2019 au avut loc și câteva ture foto inedite: Rarău, Kiev-Cernobîl, Soroca, Cuejdel ș.a. Activitatea membrilor Clubului Fotografilor Iași este una de voluntariat și cu atât mai mult sunt de apreciat inițiativele colegilor care în 2019 au organizat ture de fotografie în Iași dar și în afara orașului, în condițiile în care, în tumultul vieții de zi cu zi, membrii clubului ”fură” timp pentru pasiunea lor. În cea de-a doua parte a întâlnirii de marți, a avut loc vernisajul expoziției AN2019, expoziție devenită tradiție la Clubul Fotografilor Iași. Această expoziție cuprinde o fotografie (sau două) a fiecărui membru al clubului, realizată în anul anterior. AN însemnând atât alb-negru, cât și perioada de timp ce cuprinde 12 luni. După vizionarea imaginilor, o parte din cei prezenți în sală au vorbit despre povestea din spatele imaginilor. Ioan Răducea a spus și el câteva cuvinte, subliniind variațiunea de teme ale fotografiilor expuse. De la portret la fotografia de stradă, de la macro la fotografia de peisaj, toate unite în expoziția AN2019, expoziție ce poate fi vizionată în Galeria ”Labirint” a Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” din Iași, până la data de 29 februarie 2020.
Mulțumim tuturor membrilor clubului pentru implicare în organizarea expoziției de fotografie, precum și Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” pentru găzduirea evenimentului.
În public, alături de noi la acest eveniment, l-am avut pe marele fotograf ieșean Ioan Matei Agapi, care ne-a spus și câteva cuvinte de încheiere: ”Fotografia alb-negru ia culoarea fiecaruia dintre noi …” (Text: Mihaela Ajităriți)
Expoziţie de fotografie AN 2019
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor din Iași
Galeria de Artă “Labirint”
Expoziţie colectivă de fotografie
AN 2019
Bianca Adiaconiței, Florin Aioanei, Mihaela Ajităriți, Eduard Anton, Nicu Apostu, Marius Balan, Marian Bîrlădeanu, Claudiu Bîrliba, Mihaela Burlacu, Ghenadie Cebanu, Andrei Chiș, Constantin Ciobanu, Vlad Colotilă, Ilona Corfu, Andrei Covrig, Raluca Damian, Grigore Fusu, Cristian Gafițescu, Mirela Grosu, Răzvan Hatmanu, Roxana Hîngănescu, Vasile Iacob, Cătălin Manolescu, Laura Manolescu, Tudor Mazilu, Dorin Mocanu, Doru Nastas, Cătălina Neculau, Gheorghiță Nemțanu, Codrin Popescu, Ioan Răducea, Ionuț Rebegea, Cristi țibu, Sorin Untu, Cristian Vidrașcu, Cristina Zaharia.
Perioada expoziţională: 3 februarie – 28 februarie 2020
Vernisaj: marţi, 4 februarie 2020, ora 18:30, Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”
Afiș: Florin Aioanei
http://clubulfotografilor.ro/
https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
Expoziţie de fotografie „LACUL CELOR O MIE DE POVEŞTI”
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor Iași
Galeria de Artă „La Gard”
Expoziţie de fotografie
„LACUL CELOR O MIE DE POVEŞTI”
Expun: Andrei Baciu, Claudiu Bîrliba, Mihaela Burlacu şi Sorin Untu.
Perioada expoziţională: 4 – 29 noiembrie 2019
Vernisaj: marţi, 19 noiembrie 2019, ora 18:30, Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Copou
„În fotografie, poveștile se scriu cu lumină iar atunci când un pasionat de fotografie ajunge prin locuri dragi sufletului lui, fiecare clipă trăită acolo devine o poveste.
Cuejdelul, lacul tăcut, ascuns în inima Munților Stânișoarei( jud. Neamț) ne-a ademenit de-a lungul anilor să-i străbatem malurile invadate de stufăriș și să ascultăm poveștile fostei păduri. În diminețile de vară și de toamnă, atunci când lacul respiră iar aburii se colorează în lumina primelor raze ale răsăritului, siluetele trunchiurilor uscate devin niște personaje dintr-o piesă de teatru sau dintr-o poveste aparte. De la o dimineață la alta, de la un răsărit la altul, totul e diferit şi oricât ai frământa malurile la dreapta şi la stânga, oricât ai schimba obiectivele si setările aparatului, oricât ai fotografia, frumuseţea clipelor de la primele ore ale zilei nu poate fi captată cu un aparat. Frumuseţea şi sălbăticia Cuejdelului și a oricărui loc din natură nu pot fi domesticite, prinse, aranjate după reguli lumeşti și/ sau artistice şi băgate intr-o colivie sau într-o ramă oricât te-ai strădui… ACEA fotografie pe care cei mai multi și-o doresc e doar o iluzie!!! ACEL moment pe care il trăieşti cu toate simţurile privind povestea de pe mal şi care te străbate din cap până-n picioare nu încape intr-un cadru. ACEL moment e doar al tău, într-o tăcere deplină și în vârfurile degetelor. În natură e nevoie SĂ TACI ca să-i poţi asculta povestea. ACEA fotografie e doar a ta si va rămâne în inima ta pentru totdeauna si nu pe cardul de memorie.
Cuejdelul, lacul din miezul muntelui, are povești pentru fiecare, doar că el și le dezvăluie tainic la revărsatul zorilor pentru ochii și inima celor care știu să-i asculte liniștea. Fotografiile sunt dovezile palide ale unor clipe care nu mai sunt dar pe care le vom purta cu noi fără filtre şi fără timpi de expunere, fără treimi şi compoziţii, fără diagonale, linii sau puncte de interes.”
Text: Mihaela Burlacu
Afiș: Florin Aioanei
http://clubulfotografilor.ro/
https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
Seminar fotografie Iași – 17 septembrie 2019
Hello, vă invităm să vă înscrieți la seminarul gratuit ce va avea loc în 17 septembrie 2019 la Iași.
Tema de discuție: lumină și portret. Vom încerca să realizăm practic ceea ce vom susține teoretic și vom avea nevoie de toate întrebările voastre. Nu suntem atoateștiutori dar ne propunem să împărtășim cu voi ceea ce credem că merită știut în ceea ce privește lumina în realizarea unui portret, fie în studio, fie acasă sau afară. Vino fără aroganța că le știi pe toate și bucură-te de o inițiativă inimoasă. Ești invitat să contribui cu întrebări sau răspunsuri la tot ce vom discuta.
Speakeri: fotograf Paul Padurariu și Daniel Chindea.
Parteneri: Shmo, Revista Foto, Clubul Fotografilor și Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”.
Locație: Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași – B-dul Carol I, Parcul Copou
Ora de începere: 17:30.
Taxă de înscriere: participarea este gratuită.
Cine poate participa? Oricine este pasionat de fotografia de portret și are nevoie de sprijin.
Contact pentru lămuriri suplimentare: Daniel Chindea. Te rugăm să vii dacă te înscrii. Vrem să fie o seară de socializare și învățare cu noi toți și pentru noi toți. După completarea acestui formular, locul tău este rezervat. Nu vom trimite o confirmare pe email, e suficient că ești înscris.
Expoziția Taberei de Fotografie ‘Căutându-l pe Eminescu’ – Ipotești, 2019
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Foto „FOCUS” Botoşani
Clubul Fotografilor Iași
Asociaţia Pasionaţilor de Fotografie Bacău
Galeria de Artă “Labirint”
EXPOZIȚIA TABEREI DE FOTOGRAFIE ‘CĂUTÂNDU-L PE EMINESCU’ – IPOTEȘTI, 2019
Ediția a IV-a
Expun: Tudor Huțu (Bacău), Adrian Măcincă (Bacău), Alin Marius Ameiroaie (Botoșani), Florin Andrei (Botoșani), Lush Burlacu (Botoșani), Marius Cinteză (București), Florin Aioanei (Iași), Mihaela Ajităriți (Iași), Nicu Apostu (Iași), Anca Cadinoiu (Iași), Mugur Cadinoiu (Iași), Ghenadie Cebanu (Iași), Andrei Chiș (Iași), Grigore Fusu (Iași), Tudor Mazilu (Iași), Cătălina Neculau (Iași), Alexandru Pohață (Iași), Cornelius Drăgan (Vaslui).
Perioada expoziţională: 2 septembrie – 14 septembrie 2019
Vernisaj: joi, 5 septembrie 2019, ora 18:30,
Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Copou
Coordonatori proiect: Relu Oneaga, Daniel Tupiluș și Emilian Ivasuc
Proiect realizat cu spijinul financiar al Consiliului Judeţean Botoşani
Afiș: Florin Aioanei
http://clubulfotografilor.ro/
https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
https://www.facebook.com/pasionatidefotografie
Expoziţie de fotografie „TĂRÂMUL BEDUINILOR”

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor Iași
Galeria de Artă “La Gard”
Expoziţie de fotografie
„TĂRÂMUL BEDUINILOR”
Expun: Tudor Mazilu, Cătălina Neculau, Cristian Ţibu
Perioada expoziţională: 2-27 septembrie 2019
Vernisaj: marţi, 3 septembrie 2019, ora 18:30, Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Copou
“Când paşii tăi ating vestigiile unei civilizaţii de mult apuse, înţelegi puterea limitată a cuvintelor în a descrie o ţară ca Iordania. Urmele beduinilor, călcate de arşiţă şi de istorie, te duc dincolo de timp într-o călătorie pe care Tudor Mazilu, Cătălina Neculau şi Cristian Ţibu încearcă să o creioneze prin impresiile surprinse în formă de imagini pe „Tărâmul beduinilor”. Vernisajul va avea loc marţi, 3 septembrie 2019, în sala Diotima a Casei de Cultură a Municipiului Iași, „Mihai Ursachi”, începând cu ora 18:30, unde vă aşteptăm cu drag.”
Text: Cătălina Neculau
Afiș: Florin Aioanei
http://clubulfotografilor.ro/
https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
Rockstadt 2019 – Povestea continuă (II)
A Doua Zi
Rockstadt Extrem Fest Râşnov 2019
A doua zi au început ploile dar şi micile surprize şi bucurii.
Multă muzică pentru toate gusturile rock. Hard rock, nu metal, heavy metal, thrash, folk metal, doom, death metal, grind, hard core, metal core, black metal, symphonic black metal, stoner şi lista nu se opreşte aici. Festivalul începea în fiecare zi cu şansa dată trupelor de puştani cu m ar fi Lucky Thirteen şi Blană Bombă.
În prima zi primele trupe TC3 şi Nuvijan au încălzit atmosfera. Ura de după uşă cu un Costi la voce ca pe vremuri a impresionat prin acelaşi Ete-te la tine, aducând amintiri din adolescenţă.
Plăieşii de la Hiraeth, cei care au câştigat concursul trupeleor underground de cu o zi înainte au impresionat prin show ul închegat susţinut în faţa multor spectator. Apoi cei de la Din Umbră au făcut introducerea în atmosfera fabuloasă susţinut de Sur Austru cu un concert de zile mari. Îi ratasem anul trecut la Rockstadt şi doream să îi ascult. Pur şi simplu fenomenal. Unul din cele mai bune concerte de la acest festival.
Cei de la Gothic nu prea m-au prins dar show-ul lor a fost foarte apreciat.
Mă pregăteam pentru ce avea să vină. Crystal Lake au lipsit in schimb pe scenă au apărut nişte tipi foarte simpatici de la formaţia vocal instrumentală Adept. Din Suedia au venit cu drag şi spor , nu mă intrebaţi de vreo melodie în schimb au cântat excepţional. Din toate trupele de metal core mai melodice mai grohăite sau mai finuţe , Adept au fost fantastici. Au mai fost şi Betraying the Martyrs şi Bleed from Within în acea seară dar parcă a fost o magie pe scena la Adept.
Finalul serii cu un pic de ploaie a fost susţinut de Katatonia şi de Paradise Lost. Muzica celor de la Katatonia a fost direct în sufletul meu cu acest album Night is the new Day, răscolitor cu vocea calmă a lui Jonas Renske. Apoi Paradise Lost. I-am aşteptat ani, la Skiprock în 1994 nu am putut să merg, nu aveam parale. Nick Holmes şi băieţii lui au fost fantastici. Cred că pentru asta am venit. Eram fericit Dar nu am putut să plec acasă chiar dacă se anunţaseră ploi.
(Text/Fotografii: Claudiu Bîrliba)
Rockstadt 2019 – Povestea continuă (I)
Ziua concursului
Rockstadt Extrem Fest Râşnov 2019
Vara. Festival, Rock, Metal. Saptamana aceea cand incepe Rockstadt Extrem Fest sau REF.
REF înseamnă prietenie, nu este doar un festival obişnuit, aici toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, prietenii noi sau vechi şi pe lângă asta muzică bună. Toate adunate într-un singur cuvânt METAL. Sau METALE.
După expoziţia de fotografie METALE din aprilie 2019 din Iaşi, cu imagini din 2018 de la Rockstadt Extreme Fest, continuată cu expunerea fotografiilor in clubul Rockstadt din Braşov, a venit vremea concediilor, atunci când pui cortul în spinare şi hai la festival.
Festivalul ca şi în ceilalţi ani a beneficiat de două locuri de camping bine organizate, de un program pe 5 zile plus de două evenimente exclusiviste live în peştera Valea Cetăţii . În jur de 7000 de suflete pe zi, 50 de trupe din care vreo 8 headlineri de renume mondial, în statistici şi multă, multă ploaie. În concluzie, unul din cele mai mari festivaluri de metal din Estul Europei, comparativ cu Brutal Assault.
Povestea continuă şi anul acesta. Rockstadt Extrem Fest Râşnov 2019 mai pe scurt Ref-ul anul acesta începe de miercuri cu şansă dată celor 6 trupe calificate la un turneu plus două recitaluri de excepţie Dor de Duh şi Bucovina.
Hiraeth din Iaşi au fost cei care au câştigat concursul, după un show în forţă, urmând ca a doua zi să aibă un slot pentru un concert poate un pic mai mare. Atmosfera veselă, lume binedispusa şi hai la treabă la toaca cu Dordeduh şi cu un Norilor dela Negura Bunget prevestitor pentru zilele cea aveau să vie.
Bucovina a încheiat seara cu Straja şi cu Mestecăniş, aducând sufletele noastre acasă.
(Text/Fotografii: Claudiu Bîrliba)
Două evenimente într-o singură seară, la Clubul Fotografilor Iaşi
În data de 6 august 2019, CLubul Fotografilor Iași a găzduit a 210-a întâlnire publică care a avut ca tema „Tehnicile eficiente de promovare pentru fotografi” și vernisajul expoziţiei Variațiuni Urbane. Membrii clubului au dat dovadă de responsabilitate și implicare și au fost acolo mai devreme de timpul stabilit pentru a monta cele trebuincioase prezentării ce va urma: videoproiector, verificarea sunetului, informatiile pentru prezentare. Între timp se creează puțină atmosferă cu o muzică de pian în surdină. Nu se începe la timp pentru a lăsa publicul prezent in numar cat mai mare. Astfel este timp pentru a schimba câteva vorbe și a glumi pe seama ultimelor experiențe imortalizate în fotografii. Mereu va exista acea poveste comică din Botoșani sau dintr-o țară străină, pe care vei dori să o povestești mai departe. Privind în jur, sala cu lambriu pe pereți și scaune de catifea grena îți dă impresia de vechi, de un timp trecut. Iar modul în care sunt plasate scaunele te face să te simți ori ca la cinema, ori ca într-o sală de conferințe. Atmosfera este calmă și lejeră, iar între timp oamenii ajung unul câte unul și dau mâna voinicește cu ceilalți ori se îmbrățișează spre a-și arată bucuria de a se revedea. Cumva cei din club și-ar dori tacit și ascuns că unele întâlniri să fie mai dese, mai ales cele de fotografie în grup pe o tema anume.
Becurile luminează din triunghiuri întreagă încăpere, într-un stil simplu, sobru, care amintesc de niște decorațiuni comuniste. Cineva observă o perspectivă interesantă în ele și face o fotografie, altcineva imortalizează publicul. Însă timpul se scurge și prezentarea începe.
Pentru început, Grigore Fusu ne prezintă tehnicile de promovare pentru fotografi. Grigore Fusu vine dintr-un domeniu foarte diferit, anume cel al marketing-ului și ne prezintă rezultatele unei mici cercetări pe care a întreprins-o online cu privire la tema aleasă. Conform unui studiu realizat pe 55 de fotografi, 47,1% fac bani din fotografie, iar 52,9% nu fac bani din această profesie. Mai mult de jumătate dintre aceștia nu fac niciun efort în a se promova, majoritatea folosesc platforma Facebook pentru a face publice fotografiile lor și 35% dintre ei folosesc Facebook Ads. Dacă vorbim despre investiția pe care o fac aceștia în promovarea pe Facebook, un procent de 31% dintre fotografi dau până la 20 euro/lună. Însă clienții apar mai greu prin această procedură. În momentul în care investenști mai mulți bani, promovarea devine mai eficientă. Să fie asta un lucru ticluit bine de Facebook?
Grigore enumeră în cele ce urmează ce metode de promovare a găsit: Facebook Ads, Instagram, Google Ads, SEO. Un lucru important de menționat ar fi dezvoltarea unei imagini proprii: a ieși în evidență prin ceea ce oferi, stilul fotografic/ de editare, un logo, un font personal, o tematică fotografiilor. Va fi necesar să fii constant cu toate acestea, pentru ca publicul să te poată reține după anumite caracteristici. Dacă este prea dificil, poți apela cu încredere la un graphic designer. După ce va asculta cerințele tale și informațiile date de tine, el își va creea un plan conform căruia va dezvolta un brand.
Brandul include un logo, font, pagină web, sfaturi pentru a atrage publicul și de a contura cât mai bine o imagine care va fi asociată în timp cu persoana ta. Promovarea poate fi realizată apoi, pe mai multe platforme, precum: Facebook, Instagram, Flicker, 500px, Behance și Tumblr.
De asemenea să nu uităm de crearea unui portofoliu. De preferat pe o platformă care are calitate ridicată a fotografiilor, de exemplu Behance sau o pagină web personală. Portofoliul trebuie să fie foarte bine închegat, structurat pe teme separate: portrete, fotografie de stradă, natură, sporturi. În acesta vor apărea o selecție cu cele mai bune fotografii pe care le-ai făcut până în momentul prezent. În timp se va dezvolta un simț critic care te va împinge să nu postezi orice fotografie imediat după ce ai făcut-o. Ea trebuie gândită: ce doresc să transmit? încadrarea este corectă? subiectul principal este bine evidențiat? culorile se potrivesc cu atmosfera generală a pozei?. Este nevoie de editare? depinde. Cu siguranță prea multă editare strică calitatea fotografiei. Preferințele cu privire la editare sunt foarte variate, în schimb cele cu privire la ce este frumos sunt general valabile. Oricine va privi o pictură de Leonardo da Vinci, va putea spune că este frumoasă.
Apoi, este prezentat succint vernisajul Variațiuni Urbane, unde este amintită valoarea dinamică a orașului și energia sa. Un mediu plin de subiecte de fotografiat cu siguranță, fotografia de stradă care surprinde oamenii mereu în mișcare, ori că este vorba despre arhitectura orașelor, îți dă impresia de schimbare continuă. O vorbă din popor spune că tentația este mai mare să fotografiezi orașele pe care le vizitezi și să uiți de cele în care stai deja. Emoția și entuziasmul crește atunci când vezi locuri noi și ești uimit de tot ceea ce este în jurul tău. Un turist japonez stă cu un aparat foto la gât și nu îi scapă niciun obiectiv din vedere, face fotografii cât îl țin cardul de memorie.
La final sunt admirate fotografiile vernisajului și sunt numiți cei care au contribuit la acea expoziție. Și bineînțeles aplaudați; merită din plin.
Au expus: Bianca Adiaconiţei, Florin Aioanei, Mihaela Ajităriţi, Nicu Apostu, Marius Bălan, Mugur Cadinoiu, Ghenadie Cebanu, Constantin Ciobanu, Grigore Fusu, Răzvan Hatmanu, Roxana Hingănescu, Cătălina Neculau, Gheorghiţă Nemţanu, Cătălin Străjeru şi Cristian Vidraşcu.
Întâlnirea se prelungește ca de obicei cu lungi discuții ori în sala ori în fața Casei de Cultură Mihai Ursachi. Înăuntru rămâne expoziția Variațiuni Urbane, care va așteaptă să o vedeți și să oadmirați până pe data de 31 august 2019.
Clubul Fotografilor vă urează lumina bună și inspirație în orice faceți!
(Text: Roxana Hingănescu / Fotografii: Florin Aioanei, Răzvan Hatmanu şi Roxana Hingănescu)












