Activități

Lacul Cuejdel, poveste fără filtre şi fără compoziţie (6 octombrie 2018)

Ce poţi spune despre un loc drag? Nimic. Pentru că atunci cand ti-e drag un loc, nu e nevoie sa enumeri nişte motive. Ti-e drag si atat. Îl porţi cu tine şi îţi este dor sa-l revezi fără zgomot, fără vorbărie, fără hărmălaie. Nouă (Mihaela Burlacu, Sorin Untu şi Claudiu Bîrliba) ne era dor de Cuejdel, lacul tăcut, ascuns in inima Munţilor Stănişoarei. Ne era dor de malurile sale invadate de stufăriş, de trunchiurile vechii paduri care stau în picioare ca nişte soldaţi in mijlocul apelor… În dimineţile de toamna, atunci cand lacul respiră iar aburii se colorează in lumina primelor raze ale răsăritului, siluetele trunchiurilor devin niste personaje dintr-o piesă de teatru sau dintr-o poveste aparte. De la o dimineata la alta, de la un răsărit la altul, totul e diferit şi oricât ai frământa malurile la dreapta şi la stânga, oricât ai schimba obiectivele si setările aparatului, oricât ai fotografia, frumuseţea clipelor de la primele ore ale zilei nu poate fi captată cu un aparat. Frumuseţea şi sălbăticia Cuejdelului si a oricărui loc din natură nu pot fi domesticite, prinse, aranjate după reguli lumeşti si/ sau artistice şi băgate intr-o colivie sau într-o ramă oricât te-ai strădui… ACEA fotografie pe care cei mai multi si-o doresc e doar o iluzie!!! ACEL moment pe care il trăieşti cu toate simţurile privind povestea de pe mal şi care te străbate din cap până-n picioare nu încape intr-un cadru. ACEL moment e doar al tău, într-o tăcere deplină și în vârfurile degetelor. În natură e nevoie SĂ TACI ca să-i poţi asculta povestea. ACEA fotografie e doar a ta si va rămâne în inima ta pentru totdeauna si nu pe cardul de memorie.
Poveştile noastre nu seamănă. Fiecare dintre noi a trăit si a păstrat Cuejdelul din acea dimineaţă de octombrie in felul său. Ne-am hrănit sufletul intr-un loc drag si atât… Am plecat cu noaptea în cap, la lumina frontalei doar ca să-i ascultăm liniștea din zori și să ne bucurăm de spectacol. Fotografiile sunt dovezile palide ale unor clipe care nu mai sunt dar pe care le vom purta cu noi fără filtre şi fără timpi de expunere, fără treimi şi compoziţii, fără diagonale, linii sau puncte de interes.
(Mihaela Burlacu, Clubul Fotografilor Iaşi)

Tură foto la Chişinău

14 septembrie 2018 a fost pentru unii membri ai Clubului Fotografilor Iași prilej de călătorie către o destinație provocatoare din punct de vedere fotografic și nu numai: inima Republicii Moldova, Chișinău.

După drumul care s-a scurs destul de repede, am ajuns într-un bloc care ne-a oferit o perspectivă foarte generoasă asupra orașului, de undeva de la etajele 12, respectiv 13. Nu avea nimeni rău de înălțime, din fericire așa că ne-am putut odihni pentru ceea ce avea să urmeze sâmbătă.
Ziua a început cu o vizită la Crama Mileștii Mici unde ni s-au oferit pe lângă perspectivele dulci și seci date de vinurile degustate, mostre de tradiție românească și moldovenească ce te făceau să vrei un ring mare de dans pe care să îți lași libere emoțiile. A urmat o plimbare la pas pe strada Ștefan cel Mare, în centrul Chișinăului, unde am putut să admirăm grija cu care se îmbracă acolo femeile, magazinele de bijuterii care sunt la fel de frecvente cum sunt la noi farmaciile, clădiri vechi care sunt în renovare sau renovate deja, unele purtând încă urmele comunismului prin vestitul simbol al secerei și ciocanului.

Aventura căutării Festivalului Vatra s-a soldat cu success și am găsit acolo oameni care vorbeau și cântau sărbătorind centenarul românesc. Atmosfera foarte încinsă a publicului care dansa, căruia ne-am alăturat fără prea multă ezitare a fost condimentată cu un foc de tabără cum nu mai văzusem de mult, în jurul căruia oamenii au început să cânte, unii chiar cu o dedicație impresionantă, cântece patriotice. Seara nu putea fi completată decât cu o masă ad-hoc cu sărmăluțe, oferite de pe focul cuptorului clasic de lut la care s-au alăturat nuci, struguri și desigur must, oferite de o doamnă îmbrăcată în hăinuțe tradiționale, cu bună voința bunicii din copilăria noastră.

Duminica a început cu o altă vizită prin lumea vinurilor bune, parcurgând la Crama Chateau Vartely drumul vinului de la faza de strugure până la cea a licorii magice pe care am degustat-o ca profesioniștii cu ajutorul îndrumării atente a ghidului nostru.

Orheiul Vechi nu are nevoie de prezentare pentru cei care l-au văzut deja, însă odată ajuns ai impresia că lumea și-a făcut primii pași acolo. Ori poate că este efectul vântului care vine de atât de departe, nu ca locație ci de undeva din timp, încercând parcă să prindă vremurile de astăzi cât mai repede, împletindu-ți părul în amintiri vechi.

Despre partea culinară nu mai poate fi de spus decât că dacă vrei să îți auzi papilele gustative aplaudând, e suficient să găsești un restaurant bun sau o gospodărie din sat și poți avea parte de o simfonie gastronomică de excepție fie că ai ales mâncare tradițională, fie sofisticată.

Tura a fost propusă și organizată de Ghenadie Cebanu și poate fi descrisă ca una de excepție pentru că plecând de la detaliile cazării până la itinerar, totul a mers uns. Norocoșii turei, alături de Ghenadie, au fost Cristina Zaharia, Cătălina Neculau, Ilona Corfu, Mihaela Ajităriți Toma, Cristi Vidrașcu, Florin Aioanei și Nicu Apostu.

Cam atâtea cuvinte am avut la noi din tura noastră din Moldova, de unde ne-am întors destul de molipsiți de bună voință și bun gust și cu cadre nu doar prin lentila aparatului foto ci și prin lentila sufletelor noastre. (Text: Cătălina Neculau)

Sufletul satului autentic românesc, adus la Iaşi de Vlad Dumitrescu

Artistul fotograf Vlad Dumitrescu din Braşov a adus la Iaşi pentru în premieră expoziţia de fotografie „Interioare”. Vernisajul a avut loc marţi, 11 septembrie 2018, în Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași. Manifestarea a fost moderată de Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, care a mulţumit autorului expoziţiei pentru că a răspuns invitaţiei de a expune în capitala Moldovei. A urmat un slide cu cele 51 de cadre semnate de Vlad Dumitrescu. Despre lucrările din expoziţia ce poate fi admirată în Galeria „La Gard” din Parcul Copou din Iaşi a vorbit apoi profesorul Ioan Răducea, membru al Clubului Fotografilor Iaşi: „Sunt mişcat de lucrările pe care le-am văzut în expoziţia semnată de Vlad Dumitrescu. Avem de-a face cu o altă lume, decât aceea în care bântuim noi, a umanităţii stresante. În acest univers pe care ni-l propune fotograful nostru e clar că e ceva care ne priveşte pe toţi, şi anume rădăcinile noastre. E vorba de lumea din care fiecare din noi a pornit. Această lume este acuzată prin prezenţa bătrânilor. Este o lume extrem de vie, aparent în descompunere. Uitându-mă la aceste imagini, mi-a venit în minte un vers scris de George Coşbuc: „Credinţa-n zilele de-apoi, e singura tărie în noi”. Lumea rurală românească, atât de dispreţuită, este aceea care ne poartă nouă tăria morală. Este lumea care îl are aproape pe Dumnezeu. Aproape în fiecare cadru se vede o cruce sau o icoană. În acest univers, oamenii stau cu Biblia în mână, iar bucatele se prepară la modul primitiv. Această lume este tratată extrem de fin, fiind atinsă de fotograf, care înţelege lucrurile din jur. Vlad Dumitrescu vrea să identifice nişte calităţi morale ale acestei lumi şi cred ca le-a pus foarte bine în evidenţă”. Întrucât Vlad Dumitrescu nu a putut ajunge la vernisaj, a fost difuzat un interviu în care publicul a aflat câteva date legate de lucrările expuse şi despre modul cum a abordat subiectele în cei zece ani de când fotografiază. Expoziţia „Interioare” poate fi vizionată în Galeria de artă „La Gard” – Parcul Copou din Iaşi până vineri, 28 septembrie 2018.

Expoziţia Taberei de fotografie „Căutându-l pe Eminescu”- Ipoteşti 2018, vernisată la Iaşi

În Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, a avut loc marţi, 11 septembrie 2018, vernisajul expoziţiei de fotografie Căutându-l pe Eminescu”- Ipoteşti 2018. Cele 32 de lucrări ale fotografilor participanţi la tabăra din Ipoteşti sunt expuse în Galeria „Labirint” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”. În cadrul evenimentului, Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, a amintit câteva date despre proiectul fotografic iniţiat de Relu Oneaga, maestru sunet în cadrul Memorialului Ipoteşti, ce a adunat fotografi din judeţele Iaşi, Botoşani, Bacău şi Suceava, alături de invitaţii speciali Andrei Baciu, artist fotograf din Ploieşti, şi Mircea Berzegheanu, artist fotograf din Galaţi. „Lucrările de faţă sunt o mică selecţie din periplul celor aproape 30 de participanţi la tabăra din acest an de la Ipoteşti. Este al treilea an când împreună cu alţi fotografi din Moldova şi nu numai, participăm la această tabără organizată cu mult efort şi pasiune. Îi felicit pe toţi participanţii la tabără şi ne dorim să continuăm parteneriatul pe care Clubul Fotografilor Iaşi îl are cu organizatorii din Botoşani”, a spus Constantin Ciofu. Câteva gânduri legate de participarea la tabără au mai avut Mihaela Ajităriţi şi Nicu Apostu, membri ai Clubului Fotografilor Iaşi. În continuare, a fost prezentat slide-ul cu imaginile din expoziţie. Amintim că expoziţia Taberei de fotografie „Căutându-l pe Eminescu”- Ipoteşti 2018 este organizată de Memorialul Ipotești-Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, împreună cu următorii parteneri: Fundația Județeană Pentru Tineret Botoșani, Clubul Fotografilor „Focus” Botoșani, Clubul Fotografilor Iaşi, Clubul Fotografilor Suceveni, Asociația Pasionaților de Fotografie Bacău. Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar Consiliului Judeţean Botoşani. Autorii lucrărilor sunt: Adrian Măcincă, Lucian Ald, Florin Andrei, Sebastian Bahrin, Lush Burlacu, Ovidiu Porohniuc, Florin Aioanei, Mihaela Ajităriți, NicuApostu, Constantin Ciofu, Cristian Vidrașcu, Cristina Zaharia, Nicoleta Manuela Andrian, Lăcrămioara Georgeta Samson, Camelia Iordache şi Mihaela Oprișan. Expoziţia poate fi vizitată la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” până vineri, 28 septembrie 2018.

Hai la Rockstadt! (IV)

A patra zi – Finalul
Toate poveştile au un sfârşit, aşa că şi povestea noastră de la Rockstadt din 2018 se apropie de final.
Un festival bine organizat, 2 locuri mari de campare pentru doritorii la cort, oameni faini şi mai ales muzică bună.
În ultima zi am simţit oboseala mai ales la enorma informaţie muzicală, trupe de care nu am auzit sau trupe la care impactul în concert e cu totul altfel faţă de studio sau youtube, spotify etc.
Cei de la Flashgod Apocalypse au intrat in forţă, organistul a fost pentru mine punctul lor esenţial împreună cu soprana, cireaşa de pe tort.
Bucovina sunt de ai noştri iar show ul lor a fost excelent, ca de obicei, cu surpriza unei piese noi, de pe următorul lor album Septentrion intr-o atmosfera fabuloasă.
La scena mică nu am mers foarte mult pentru că ma pregateam pentru ultimele 2 concerte.
Septicflesh, ascultă septicflesh, aud asta de vreo doi ani şi nu am reuşit din multe motive să stau să ascult albume cap coadă de la ei, am audiat doar bucăti disparate, poate neesenţial. În concert grecii au fost fabuloşi, o atmosferă cum rar vezi pe la noi. Parca nici nu aveau timp să respire.
In Flames au terminat pe focuri de artificii. A fost un show aproape perfect, lumini, artificii, cantecul, riffurile de chitara, clapa în spate excelentă, iar solistul îţi mergea la suflet, toata lume acanta si sarea in sus de bucurie. Oboseala de 4 zile de muzică si a spus cuvantul. Totul a mers excelent dar inima mea a rămas tot la Amorphis, la W.A.S.P., la Enslaved si la Septicflash. Asta e, mai îmbătrânim,.
Şi numai bine că am crezut că totul s a incheiat că am aflat că la anul vor veni cei de la Paradise Lost la Rockstadt.
Povestea continuă, aşa că prieten bun, ce mai aştepţi la anu`?
Hai la Rockstadt!
Claudiu Bîrliba

Hai la Rockstadt! (III)

A treia zi – Vis de vară

Aşteptam cu sufletul la gură povestea de sâmbătă. La Râşnov ai aproape şi Bucegii şi Piatra Craiului şi Postăvaru, aşa că ajuns în zonă merită să faci trasee montane ziua. Seara am ajuns fix la Brujeria. Am savurat cu zambetul pe buze show-ul lor, băieţii aştia sunt dintr sunt dintr-o altă lume.

Gutalax au fost surprinzători ca de obicei. Nu am rezistat mai mult de 10 minute în faţă în mulţime, nebunie totală, haos general, mare grijă la aparat şi la rezistatul în picioare. Un colac de Wc tare moale zbura pe deasupra capului meu.

Pe cei de la Amorphis i-am aşteptat cu mare nerabdare. Au venit cu un show de aproape o oră, cu ultimul album Queen of Time dar şi cu piese de pe albumele vechi, în special de peTales from thousand Lakes. Am auzit ca prin vis un Black winter Day, mi s-a parut sau a fost adevarat? O oră de fericire total iar fotografic a fost o adevarată încântare.

Pe muzica celor de la W.A.S.P. dansam fetele la majorate sau la petreceri prin liceu. Cu ei am crescut. Nu credeam că vor mai face aşa concerte. Muzica lor a trecut de generaţii, copiii mei erau cu gura căscată. Au mers ceas cu un show de zile mari. Speram la un War Child dar nu a fost să fie.
Am încheiat cu supriza serii, Allochiria, o formaţie de post metal, black sau cine ştie ce stil au să o zică mai bine. La unu noaptea au mers perfect. A treia zi a fost pentru mine mult mai mult decât îmi doream.

Oare ce surprize vor mai fi în ultima zi?

Va urma!

Claudiu Bîrliba