Rezumat întâlnire publică 17.10.2023
În data de 17 octombrie 2023 Clubul Fotografilor Iași a organizat în sala Diotima a Casei de Cultură a Municipiului Iași o întrevedere publică în care participanții la eveniment au avut ocazia de a înțelege mai multe despre fotografia de portret. Într-o primă fază, colegul nostru Marius Alexandru ne-a oferit perspectiva lui Yousuf Karsh un fotograf de portret aparte prin autenticitatea pe care a știut să o surprindă în portretele realizate. Faptul că Yousuf Karsh a fotografiat personalități de talie mondială, între care Albert Einstein, Audrey Hepburn, Clark Gable, Dwight Eisenhower, Ernest Hemingway, Fidel Castro, Jacqueline Kennedy Onassis, George Bernard Shaw, Maica Tereza, Humphrey Bogart, Indira Gandhi, John F. Kennedy, Laurence Olivier, Soong May-ling, Muhammad Ali, Jawaharlal Nehru, Paul Robeson, Peter Lorre, Pablo Picasso, Pierre Trudeau , Elisabeta a II-a a Regatului Unit, Grace Kelly, Raniero al III-lea de Monaco, Robert Frost, Ruth Draper etc., nu notorietatea celor fotografiați face aceste portrete unice ci, mai degrabă, maniera în care a știut să scoată omul de dincolo de imaginea lui socială, reușind să surprindă expresiile lui definitorii.
Poveștile portretelor inspirate de fotografia lui Karsh au continuat printr-o demonstrație practică în forma unui atelier de fotografie, prin buna voință a colegului nostru, Paul Pădurariu, care a transformat Sala Diotima într-un studio foto pentru aproape o oră. Publicul a răspuns afirmativ la invitația lui Paul de a reproduce tehnic două dintre portretele alb negru celebre: portretul lui Hemigway, realizat de Iousuf Karsh și al lui Michelle Pfeiffer, realizat de Terry O’Neil. Pe toată durata ședinței foto, Paul a explicat modul de așezare a luminii, tehnica folosită, importanța relației dintre fotograf și model, purtând un permanent dialog cu publicul care a avut ocazia să înțeleagă și să experimenteze mai multe din tainele fotografiei de studio.
Vă invităm să vizualizați cele câteva portrete rezultate în urma atelierului susținut de Paul.
“În fiecare bărbat și femeie este ascuns un secret și, ca fotograf, este sarcina mea să-l dezvălui dacă pot. Revelația, dacă va veni vreodată, va veni într-o mică fracțiune de secundă cu un gest inconștient, o licărire a ochiului, o scurtă ridicare a măștii pe care toți oamenii o poartă pentru a-și ascunde sinele cel mai intim de lume.” (Karsh)
Text: Cătălina Neculau
Fotografii: Grigore Fusu, Nicu Apostu, Paul Pădurariu, Radu Lozneanu
Toamna la Poiana cu Cetate
În data de 28 octombrie, într-o sâmbătă de toamnă târzie, câțiva membri ai Clubului Fotografilor Iași s-au organizat pentru o ieșire la fotografiat la Poiana cu Cetate, un sat din județul Iași, unde se află ruinele bisericii lui Cujbă. Un loc plin de mister prin vechimea lui, fiind construit în anul 1609 și înconjurat de pădurea tomnatică, invită iubitorii de fotografie să își pună la încercare creativitatea și să pășească în lumea unui ieri încă prezent.
Deși vremea părea să nu fie chiar îngăduitoare cu fotografia, cerul fiind inițial acoperit de nori, spre ora apusului, când lumina a aprins și mai mult culorile toamnei, jocurile făcute de lumini și umbre pe cărămizile dezgolite de vreme făceau să pară că biserica încă păstrează urmele tăcerii și smereniei pașilor celor care i-au trecut pragul. În această atmosferă de emoție silențioasă, curiozitatea fotografilor a fost însoțită de ghidușiile unui pisic tigrat, care a oferit un spectacol de alergare și cățărare, devenind modelul turei noastre de fotografie.
Fie alb-negru, fie color, tura de la Poiană a cules o serie de fotografii care exprimă perspectivele diferite ale acelorași locuri atinse de toamna târzie, pe care vă invităm să le urmăriți mai jos.
La această tură au participat următorii membri ai Clubului Fotografilor Iasi: Adrian Purice, Cătălina Neculau, Cristina Zaharia, Cristi Vidrașcu, Grigore Fusu, Mihaela Ajităriți, Vlad Colotilă. Și alții.

ÎNTREVEDERE PUBLICĂ 17.10.2023

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor Iași
Întrevedere publică
Prelegeri despre fotografie
Sumar:
„Yousuf Karsh, o viață în imagini”,
prezentare de Alexandru Marius
„Fotografia de portret-teorie și practică“,
prezentare de Paul Pădurariu
Moderator și realizare afiș: Adrian Purice
Întrevederea va avea loc marți, 17 octombrie 2023, ora 18:30,
în sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou.
Accesul este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de fotografie.
Linkuri utile:
www.clubulfotografiloriasi.ro
www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
www.culturacopou.ro
www.facebook.com/culturacopou
www.facebook.com/paul.padurariu
Link eveniment Facebook: https://fb.me/e/4JegTXgF9
ÎNTREVEDERE PUBLICĂ 22.08.2023

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor Iași
Întrevedere publică
Prelegeri despre fotografie
Sumar:
„Viață. Iubire. Magie.”,
prezentare de Anca Ciliac Huși
„Mica lume mare“,
prezentare de Alexandru Marius și Tudor Mazilu
„Fotobazar”,
prezentare de Codrin Popescu
Moderator și realizare afiș: Adrian Purice
Întrevederea va avea loc marți, 22 august 2023, ora 18:30,
în sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou.
Accesul este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de fotografie.
Linkuri utile:
www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
https://www.facebook.com/ciliac.anca
https://www.facebook.com/tudor.mazilu
https://www.facebook.com/alexandru.marius.1800
https://www.facebook.com/codrin.popescu.777
Link eveniment Facebook: https://fb.me/e/4JegTXgF9
Expoziție de pictură “Viață. Iubire. Magie.”

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Galeria de Artă „Labirint”, Parcul Copou
Clubul Fotografilor Iași
Expoziție de pictură:
„Viață. Iubire. Magie.”
Expune: Iarina Maria Ivanov
Galeria de Artă „Labirint” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi din Parcul Copou găzduieşte în perioada 20-31 august 2023 expoziţia „Viață. Iubire. Magie.”, de Iarina Maria Ivanov, sub coordonarea doamnei Anca Ciliac Huși, cu sprijinul Clubului Fotografilor Iași.
Vernisajul va avea loc marţi 22 august 2023, de la ora 18.30, în sala “Diotima” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi.
Afiș: Adrian Purice
Linkuri utile:
Expoziție de fotografie „Mica Lume Mare”

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Galeria de Artă „La Gard”, Parcul Copou
Clubul Fotografilor Iași
Expoziție de fotografie:
„Mica Lume Mare”
Expun: Alexandru Marius și Tudor Mazilu
Galeria de Artă “La Gard” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi din Parcul Copou găzduieşte în perioada 04 – 31 august 2023 expoziţia „Mica Lume Mare” a fotografilor Alexandru Marius și Tudor Mazilu, cu sprijinul Clubului Fotografilor Iași.
Vernisajul va avea loc marţi 22 august 2023, de la ora 18.30, în sala “Diotima” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi.
Expoziția reunește o serie de fotografii macro, dezvăluind detalii complicate care adesea nu sunt vizibile cu ochiul liber. Le permite fotografilor să exploreze microcosmosul lumii și să prezinte frumusețea și complexitatea obiectelor minuscule sau a ființelor vii.
Fotografiile din expoziție prezintă provocările unice ce le-au avut vfotografii, datorită adâncimii de câmp extrem de reduse (DOF) care rezultă din fotografierea la distanțe atât de apropiate. Aceasta înseamnă că doar o mică parte a subiectului va fi focalizată clar, în timp ce restul se estompează într-un bokeh plăcut.
Expoziția oferă o vedere captivantă asupra aspectelor adesea neobservate ale împrejurimilor noastre.
Text: Alexandru Marius
Afiș: Alexandru Marius
Linkuri utile:
www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
Apus în culori de lavandă
Deși vara este perioada de concedii, Clubul Fotografilor Iași își continuă activitatea prin numeroase ture foto de sezon. Începând cu galbenul rapiței, vara plăsmuiește cu fiecare zi drumul către lumea multicoloră a florilor, însoțindu-ne către bucurie cu o paletă de culori pe care omul poate doar să le admire. Pe lângă culoare, mirosul verii începe cu lavanda și movul ei atât de vânat pentru efectele estetice dar și curative.
Clubul Fotografilor Iași a organizat trei ieșiri consecutive la fotografiat lavandă, numite „Lavandă în culori de apus” I, II și III, într-un peisaj în care florile desenau o curbă mov curgătoare, încadrată de lanurile de grâu ajunse la maturitate, oferind, pe lângă o sursă de inspirație și creativitate, momente de relaxare, menite să te ducă dincolo de agitația și căldura verii.
Alungați de cîteva ori de nori, cei prezenți la cele trei ture foto au încercat să își găsească trăirea și au transpus-o în fotografii în care au surprins fie oameni, fie insecte, fie razele de soare încălzind movul copt al lavandei, dar cea mai frumoasă descriere a acestor ture o pot face poveștile pe care o parte dintre membrii Clubului Fotografilor Iași le-au scris în imagini.

























































































Participanții la cele trei ture consecutive au fost: Adrian Purice, Andrei Chiș, Cătălina Neculau, Cristian Vidrașcu, Cristina Dascălu, Cristina Zaharia, Gabriel Amarandei, Ionuț Loghin, Iulia Florentina Listar, Liviu Gajora, Marian Bărlădeanu, Marius Alexandru, Mona Lisa Șolescu, Neculai Creangă, Paul Pădurariu, Radu Lozneanu, Tudor Mazilu, Vasile Iacob, Vlad Colotilă.


Atelier de fotografie alb-negru la Iasi
Duminică, 25 iunie, începând cu ora 15:00, la Colecția „Istoria teatrului românesc” puteți lua parte la un nou atelier de developare a fotografiilor. Veți participa activ la procesul de developare a filmului, apoi la expunerea acestuia pe hârtia fotografică.
Atelierul este un exercițiu practic, condus de fotograful Ștefan Vitel , iar participarea este gratuită.

Sursa: https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/evenimente/atelier-de-fotografie-alb-negru/
Povești ascunse din Poiana cu Cetate
Clubul Fotografilor Iași a adus împreună, într-o sâmbătă călduroasă de mai, câțiva dintre membrii săi pentru o tură de fotografie prin pădurile Iașiului.

Deși intenția fusese o tură foto la Poiana cu Cetate, planurile de acasă, îndeosebi cele culinare care ar fi completat interesul fotografic, au fost dejucate de anumite evenimente neașteptate și s-a ajuns la o altă poiană, nu mai puțin spectaculoasă, e adevărat, Poiana cu Schit.
Drumeția a pornit de la Gara Bârnova, străjuită de un măr plin de culoare alb-rozie, scăldat într-un soare puternic mai degrabă de mijloc de vară, decât primăvăratic, ceea ce a făcut drumul prin pădure o adevărată binecuvântare.

Însoțiți de această dată și de câțiva copii entuziaști și neobosiți, grupul fotografilor s-a aventurat în pădure, care a început să dezvăluie pas cu pas poienițe pline de flori albe de leurdă, broscuțe în ochiurile de apă rămase după ploaie, spre bucuria copiilor.

Ochiurile de apă amestecau copacii cu cerul și cu oamenii care pășeau uneori tăcuți pe lângă rădăcinile lor, construind un tablou plin de viață, în care verdele crud trecea dincolo de frunzele sale, creând o aură plină de nou, de început, antrenată de cântecul păsărilor trezite la viață, atmosferă pe care sperăm să o regăsiți și în fotografiile de mai jos.





















Participanții la tura foto au fost: Adrian Purice, Cătălina Neculau, Cristian Vidrașcu, Cristina Zaharia și Gabriel Amarandei.

Text: Cătălina Neculau